Procesorul Samsung Exynos 980 va fi folosit într-un alt telefon Vivo

755
Sursa Foto: via sammobile.com

Exynos 980 este primul chipset Samsung cu un modem 5G complet integrat și a fost lansat anul trecut. Samsung Exynos 980 a fost folosit pentru prima dată în smartphone-ul mid-range Vivo X30. Acum, chipsetul Samsung va fi folosit într-un alt smartphone al companiei chineze, Vivo S6 5G. Acest telefon este tot unul de gamă medie și va avea un ecran Super AMOLED și conectivitate 5G.

Vivo a anunțat telefonul S6 5G cu procesorul Samsung Exynos 980 zilele trecute, telefon destinat pieței chineze. Dispune are un ecran cu diagonala de de 6,44 inch care suportă HDR10. Ecranul Super AMOLED are o crestătură în forma literei „U”, zonă în care este amplasată camera foto selfie. Smartphone-ul Vivo are și un cititor de amprente in-display.

Procesorul Samsung Exynos 980 este fabricat cu tehnologia de 8nm

Vivo S6 5G are sistemul de operare Android 10 – Funtouch OS 10. Cum am scris mai sus este echipat cu procesorul Samsung Exynos 980 fabricat cu tehnologia de 8nm. Procesorul Samsung este însoțit de 8GB RAM (LPDDR4X) și 128GB / 256 GB UFS 2.1.

Vivo S6 5G are o configurație foto cu patru camere foto la spate. Modulul foto este compus dintr-o cameră principală de 48MP (f/1,8), una ultra-wide de 8MP (f/2,25), una macro de 2MP (f/2,4) și una adâncime de 2MP. Suportă înregistrare video 4K. În partea din față, telefonul are o cameră selfie de 32MP cu diafragmă f/2,0.

Funtouch OS sau Jovi OS este un sistem de operare creat de Vivo, este o variantă a sistemului de operare Google Android. Funtouch Vivo include unele caracteristici care nu sunt disponibile în Android. Sistemul de operare Funtouch, în unele privințe, este similar cu iOS-ul fabricat de Apple.

Alte caracteristici ale telefonului includ un slot pentru card dual-SIM, Wi-Fi ac, Bluetooth 5.1, GPS, port USB Type-C și jack de 3,5 mm. Vivo S6 5G are o baterie de 4.500mAh cu încărcare rapidă de 18W. Telefonul are un preț de aproximativ 380 de dolari și a fost lansat în negru, albastru și alb. Conform SamMobile, smartphone-ul Vivo va fi efectiv la vânzare începând cu 3 aprilie.

Foarte puține chipset-uri mid-range oferă un modem integrat 5G cu compatibilitate SA (Standalone) și NSA (Non-Standalone) și suport pentru tehnologia sub-6GHz. Samsung Exynos 980 este printre acestea și este cel mai bun. Nu este de mirare, chipset-ul Samsung este deosebit de atractiv pentru mai mulți producători de telefoane mobile. Interesant este că niciun smartphone Samsung nu a fost lansat până acum cu chipsetul Exynos 980. Din informațiile de până acum Exynos 980 va fi lansat cu telefoanele Galaxy A51 5G și Galaxy A71 5G.