Frecvența actualizărilor de securitate de la Samsung a crescut

888

În ultimele câteva luni, Samsung a lansat actualizări de securitate regulate pentru multe dintre dispozitivele sale. Au fost lansate la timp pentru aproape toate telefoanele sale, în special pentru telefoanele emblematice. Motivul pentru care Samsung a făcut acest lucru poate fi ultimul contract cu Google, mult mai strict cu producătorii.

Gigantul american Google a dezvăluit, la începutul acestui an, că va încheia noi acorduri cu partenerii săi. Potrivit SamMobile, Google vrea să se asigure că producătorii de telefoane cu sistemul de operare Android introduc actualizări de securitate regulate. Google nu a dezvăluit în mod public termenii acestor acorduri, însă publicația britanică The Verge a aflat informații confidențiale care fac puțină lumină asupra acestei probleme.

Aparent, orice dispozitiv lansat după ianuarie 2018 trebuie să primească patch-uri de securitate regulate. Atâta timp cât dispozitivul are mai mult de 100.000 de utilizatori, acesta trebuie să primească actualizări de securitate regulate pentru o perioadă de doi ani. Contractul se referă în special la smartphone-urile considerate mai populare, cu priză mai mare la public. Nu sunt uitate nici cele high-end, ele au avut și până acum un statut aparte privind actualizările de securitate. Acestea au venit în mod regulat și la timp. Gigantul high-tech are cele mai multe telefoane lansate pe piață, baremul de 100.000 de dispozitive vândute este depășit de Samsung în prima oră de la lansare.

Regulile Google pentru actualizările de securitate au devenit mai stricte în 2018

Actualizările lunare nu sunt întotdeauna necesare, dar fiecare dispozitiv trebuie să fie actualizat cu remedieri de securitate de cel puțin patru ori pe an. Aceasta înseamnă că fiecare dispozitiv eligibil trebuie protejat împotriva „vulnerabilităților identificate cu mai mult de 90 de zile în urmă„. Această regulă se pare că a fost aplicată la 75% din dispozitivele fiecărui producător în luna iulie a acestui an. Începând cu ianuarie 2019, regula se va extinde pentru a acoperi 100% din dispozitivele din gama producătorilor.

Actualizarea de securitate sau patch-ul de securitate este, de regula, un mic program prin care se face actualizarea altor programe. Prin acesta se rezolvă unele erori de funcționare ale programelor sau unele probleme de securitate informatică, vulnerabile în funcționarea telefonului.

Dacă ne uităm la recentele actualizări de securitate și la cât de des Samsung actualizează dispozitivele sale, lucrurile au început să se îmbunătățească începând cu luna august 2018. Acest lucru sugerează că Samsung respectă deja noul contract privind actualizările pentru cel puțin 75% din dispozitivele populare. Acesta este motivul pentru care mai multe smartphone-uri pilot și dispozitive mid-range și entry-level din 2017 au avut actualizări mai frecvente în ultimul timp.

Cu toate acestea, lucrurile încă nu stau foarte bine peste tot la toți utilizatorii din toate țările. Samsung a lansat actualizări lunare pentru telefoanele emblematice în ultimele luni dar, în ecuație mai sunt și operatorii de telefonie mobilă.

Probabil noul contract cu Google este motivul frecvenței crescute a actualizărilor de securitate. Acum ne putem aștepta să vedem cum Samsung actualizează fiecare dispozitiv cel puțin o dată la trei luni. Compania face deja asta pentru foarte multe smartphone-uri. Începând din ianuarie 2019, frecvența actualizărilor de securitate pentru dispozitivele Galaxy ar trebui să fie și mai bună.