Samsung Galaxy A04s cu procesor Exynos 850 a apărut pe Geekbench

520
Samsung Galaxy A04s cu procesor Exynos 850
Sursa foto: @OnLeaks

Se pare că Galaxy A03s de anul trecut primește un succesor care se preconizează că va fi numit Samsung Galaxy A04s (SM-A047F). Cel puțin acest lucru am aflat din apariția acestui număr de model (SM-A047F) pe site-ul de referință Geekbench. Viitorul smartphone Samsung a obținut 152 de puncte în testul single-core și o performanță multi-core de 585 puncte.

Listarea pe site-ul Geekbench dezvăluie că dispozitivul va avea procesorul Samsung Exynos 850, care se găsește și pe alte telefoane Samsung cu buget redus, cum ar fi Galaxy A13 și Galaxy M13. Pe lângă Exynos 850, Samsung Galaxy A04s va avea și 3GB RAM și două variante de stocare. De asemenea, se spune că smartphone-ul Samsung rulează pe sistemul de operare Android 12 din cutie, probabil cu One UI 4.0.

Samsung Galaxy A04s cu ecran de 6,5 inch și baterie de 5.000 mAh

Cu ceva timp în urmă am văzut primele randări cu Samsung Galaxy A04s. Smartphone-ul are o configurație foto cu trei camere pe spate, cu una principală de 13MP (lată) + 2MP (macro) + 2MP (adâncime). În partea din față, există o cameră de 5MP pentru selfie-uri și apeluri video.

Sunt informații că telefonul va avea un ecran LCD HD+ Infinity-V cu o diagonală de 6,5 inch (16,51 cm) și rata de actualizare de 60Hz.  Conform GSMArena, o baterie de 5.000 mAh va furniza curentul electric necesar funcționării. Cum am scris mai sus, telefonul este un succesor al Samsung Galaxy A03s lansat în august 2021. Estimăm că Galaxy A04s va fi lansat la un preț de aproximativ 150 de euro.

Bancnota de 500 de euro are cea mai mare valoare dintre bancnotele euro. Este una dintre bancnotele circulante cu cea mai mare valoare din lume. Din 27 aprilie 2019, bancnota nu a mai fost emisă, dar este folosită ca mijloc de plată.

În afară de datele de mai sus nu există încă informații confirmate disponibile despre acest smartphone. Mergând pe specificațiile lui Galaxy A03s, ne așteptăm la 32 / 64GB capacitate de stocare. Memoria poate fi extinsa cu ajutorul unui card Micro-SD până la 1TB.

Galaxy A03s a fost lansat în negru, alb și albastru, probabil acestea vor fi culorile și pentru Samsung Galaxy A04s. Alte caracteristici ale telefonului sunt senzorul de amprentă montat lateral, deblocarea facială și o mufă pentru căști.