OIS sau Optical image stabilization – stabilizare optică a imaginii este o funcție foto rezervată de obicei smartphone-urilor high-end. Este în acest moment, pentru că nu va mai fi. Cel puțin acest lucru vrea Samsung să facă. Sunt informații că viitorul Galaxy A17 va veni cu OIS.
Samsung ar putea introduce o funcție rezervată anterior modelelor mai scumpe pe unul dintre viitoarele smartphone-uri accesibile. Se spune că această îmbunătățire are ca scop îmbunătățirea calității fotografiilor pe dispozitivele low-cost. O scurgere de informații sugerează sosirea iminentă a stabilizării optice a imaginii pe Galaxy A17.
Calitatea fotografiilor a devenit un criteriu cheie, chiar și în cazul celor mai simple și ieftine telefoane. Astfel, producătorii caută să integreze tehnologii foto mai avansate în modelele lor entry-level pentru a atrage mai mulți clienți. Acest lucru duce la imagini mai clare fără a crește prețurile, potrivit site-ului francez PhonAndroid.
Optical image stabilization (OIS) poate ajunge pe Galaxy A17
Conform site-ului tehnic sud-coreean ETNews, Samsung are în vedere echiparea viitorului Galaxy A17 cu stabilizare optică a imaginii (OIS). Aceasta ar fi o premieră în seria Galaxy A1x, cea mai accesibilă gamă de telefoane a gigantului tech coreean. Scopul nu este greu de intuit. Samsung vrea să ofere utilizatorilor fotografii mai clare, chiar și în caz de tremur al mâinii sau lumină slabă. Mai mult, compania vrea să facă acest lucru fără să crească prețul telefonului.
Tehnologia OIS ajută la reducerea neclarității cauzate de mișcările mâinii prin ajustarea fizică a obiectivului camerei. Este deja prezentă pe mai multe modele de gamă medie și superioară, cum ar fi Galaxy A25 și Galaxy A36 lansate anul acesta. Cu toate acestea, până acum niciun model din seria Galaxy A1x nu a primit stabilizarea optică a imaginii.
Samsung Galaxy A17, care va fi lansat undeva spre sfârșitul anului, ar fi astfel cel mai ieftin smartphone Samsung care include OIS. Această nouă caracteristică ar marca o schimbare semnificativă pentru aceste modele adesea criticate pentru performanța lor foto limitată. Asta nu înseamnă că telefoane ca Galaxy A15 sau Galaxy A16 nu sunt foarte apreciate de fanii Samsung. Vă reamintim că Galaxy A16 5G a fost cel mai bine vândut telefon Samsung din lume în Q1 2025.
Conform aceleiași publicații sud-coreene, Samsung studiază soluții tehnice pentru a integra OIS fără a crește prețul. Una dintre soluțiile luate în considerare de Samsung ar fi un sistem de stabilizare hibrid, mai puțin costisitor. Această strategie ar face posibilă folosirea unei tehnologii care până acum a fost rezervată modelelor de gamă superioară.