Un Galaxy A30 a apărut pe TENNA, un Galaxy M40 pe Wi-Fi Alliance

816

De la începutul anului, Samsung a fost în prim plan cu lansările de smartphone-uri. Gigantul tech sud-coreean nu numai că a lansat modelele sale pilot în seria Galaxy S10, dar și-a revigorat serios seria Galaxy M și Galaxy A. Săptămâna trecută, Samsung a dezvăluit smartphone-ul Galaxy A80, cu o cameră foto culisantă și rotativă față/spate. Tot atunci a lansat un Galaxy A20e și un Galaxy A40. Acum avem un Galaxy A30 și un Galaxy M40.

Chiar înainte ca să ajungă la vânzare, un nou smartphone, despre care se presupune că este numit Galaxy A30, a apărut pe site-ul de certificare TENAA din China, conform 91Mobiles. În plus, smartphone-ul Galaxy M40 neanunțat a fost de asemenea detectat pe site-ul de certificare al Wi-Fi Alliance.

Certificarea agenției chineze TENAA a fost pentru două noi numere de model Samsung SM-A3050 și SM-A3058. Se presupune că este vorba despre un telefon cu două variante constructive. Este vorba despre un telefon Samsung Galaxy A30 care ar fi poziționat între smartphone-urile Galaxy A20e și Galaxy A40, deja lansate de Samsung.

Galaxy A30 va avea un ecran de 6,4 inch

Smartphone-ul Samsung Galaxy A30 va avea un display AMOLED de 6,4 inch, dar ecranul va avea o rezoluție mai mică, 1560 x 720 HD+. Telefonul va fi propulsat de un procesor de 1,8 GHz sau 1,6 GHz octa-core, asociat cu 4 GB, 6 GB sau 8 GB de RAM și 64 GB sau 128GB de stocare extensibilă.

În mod surprinzător, Samsung SM-A3050 (SM-A3058) are aceleași setări ca Samsung M30. Există camere foto de 13 MP + 5 MP + 5 MP în partea din spate și una frontală de 16 MP, pentru selfies și apeluri video. Android 9 Pie va veni ca sistem de operare, în timp ce o baterie serioasă de 4.900 mAh va menține telefonul în funcțiune. Nu avem imagini momentan cu acest smartphone, dar se spune că telefonul are dimensiunile de 159 x 75,1 x 8,4 mm și o greutate de 174 grame.

Gramul „g”este o subunitate a kilogramului. La 7 aprilie 1795, gramul a fost decretat în Franța ca fiind masa unui centimetru cub de apă la punctul de topire a gheții. Moneda japoneză de 1 yen are o masă de un gram. Este mai ușoară decât un penny britanic (3,56 g) sau un cent SUA (2,5 grame). Un eurocent are o greutate de 2,30 grame.

Samsung Galaxy M40, pe de alta parte, este de așteptat să fie o versiune ușor îmbunătățită a fratelui mai mic Galaxy M30. Specificațiile rămân un mister total în acest moment. Dar certificarea Wi-Fi Alliance  arată că telefonul va veni cu numărul de model SM-M405F. Tot din certificarea Wi-Fi aflăm că smartphone-ul va rula pe sistemul de operare Android 9 Pie din cutie. În acest fel va fi primul telefon din nous serie Galaxy M cu noul sistem de operare.