Samsung Galaxy A52 cu ecran de 90Hz și procesor Snapdragon 720G

675
Samsung Galaxy A52 cu ecran de 90Hz si alte caracteristici
Sursa Foto: Voice.com

Galaxy A52, următorul candidat la bestseller Samsung se află foarte aproape de lansare. Noile scurgeri de informații indică acum datele tehnice și prețul vizat al smartphone-ului mid-range de 6,5 inch. Acesta este așteptat să intre pe piață în martie 2021. Va avea un ecran cu rata de actualizare de 90Hz!

A trecut mai mult de un an de când gigantul tech al lansat un excelent Samsung Galaxy A51. Smartphone-ul Android relativ ieftin este acum unul dintre cele mai bine vândute modele din întreaga lume. În timp ce primele imagini ale succesorului Galaxy A52 au apărut online la sfârșitul lunii ianuarie, mai multe specificații și un posibil preț au fost acum dezvăluite într-o nouă scurgere din Vietnam.

Snapdragon 720G, 8GB RAM și ecran de 90Hz pe Galaxy A52 pentru 400€

Samsung Galaxy A52 va avea un ecran Super AMOLED de 6,5 inch (16,51 centimetri) cu o rată de reîmprospătare de 90Hz. Va fi la bord, conform WinFuture, un procesor Qualcomm Snapdragon 720G (Octa-Core / 2,3GHz), 8GB RAM și stocare internă cu o capacitate de 128GB. În ceea ce privește camerele, sursa vietnameză vorbește despre un sistem quad-camera spate cu o cameră principală de 64MP + 12MP + 5MP + 5MP și o cameră selfie de 32MP în față. O baterie de 4.500mAh cu încărcare rapidă de 25 de wați este, de asemenea, la bord.

Aparent, Galaxy A52 4G va avea un preț de ~400 euro și va fi lansat în ultima săptămână din martie 2021 în Vietnam. Se pare că telefonul va fi disponibil în albastru, negru, lavandă și alb. Între timp Galaxy A52 5G va avea un procesor Snapdragon 750G, conectivitate 5G, și un preț de ~480 euro. Designul și celelalte specificații vor fi similare cu versiunea LTE – 4G a lui Galaxy A52.

LTE – 4G. LTE (Long-Term Evolution) este un standard pentru comunicațiile wireless de mare viteză pentru telefoanele mobile și terminalele de date. LTE este frecvent comercializat ca 4G LTE, dar nu îndeplinește criteriile tehnice ale unui serviciu wireless 4G. LTE este 3,9G!

Galaxy A72 cu ecran mai mare și specificații apropiate de A52

De asemenea, Samsung ar putea dezvălui Galaxy A72 alături de Galaxy A52 luna viitoare. Designul lui Galaxy A72 a apărut în fotografii, iar smartphone-ul de gamă medie va fi lansat și în variantele LTE – 4G și 5G, similar cu Galaxy A52. Cu excepția ecranului (6,7 inch – 17,02 cm), A72 pare să aibă aceleași specificații ca A52 pentru ambele versiuni 4 și 5G.

Știm că Galaxy A52 și A72 au un ecran cu o rată de reîmprospătare de 90Hz. Din păcate, nu este clar dacă se referă la rate variabile de reîmprospătare, care pot fi ajustate la conținutul afișat. Mai mult, Galaxy A52 5G are un ecran de 120Hz, probabil datorită procesorului mai rapid inclus în această variantă. Galaxy A52 și A72 vor fi primele telefoane Samsung mid-range cu un ecran cu o rată de reîmprospătare ridicată. Rata de actualizare de 120Hz există deja pe seria Galaxy S21 și alte telefoane emblematice Samsung.

Prezentarea celor două smartphone-uri nu a fost momentan confirmată oficial în luna martie de Samsung.