Galaxy Book 3 Ultra: un laptop premium cu specificații de ultimă generație

502
Samsung Galaxy Book 3 Ultra
Sursă foto: Samsung Global Newsroom

În timpul evenimentului Galaxy Unpacked de la San Francisco seria Galaxy S23 a furat toate privirile. Dar, în același timp, gigantul high-tech sud coreean a lansat și noi laptopuri, dintre care unul de excepție. Galaxy Book 3 Ultra este răspunsul Samsung la Apple MacBook Pro de 16 inch.

În ceea ce privește designul Galaxy Book 3 Ultra arată elegant, fără să fie prea interesant. Branding-ul este redus la minimum, ceea ce este binevenit, cu doar un mic logo Samsung pe capac. În general aspectul este destul de asemănător cu ceea ce Samsung a produs înainte.

Samsung Galaxy Book 3 Ultra este cel mai puternic laptop din portofoliul Samsung și este destinat utilizatorilor pretențioși cu sarcini de lucru precum editarea video, dar și pentru jocuri. Numai dacă ne uităm la specificațiile sale observăm acest lucru.

Samsung Galaxy Book 3 Ultra o bestie de laptop cu un procesor Intel Core i9 de a 13-a generație și un cip grafic Nvidia. Mai concret, specificațiile cheie includ un procesor Core i9-13900HK, placă grafică Nvidia GeForce RTX 4070, 32GB RAM, 1TB spațiu de stocare și un ecran AMOLED de 16 inch cu rezoluție 3K, rata de refresh de 120 Hz și un raport de aspect de 16: 10. Sigur că mai sunt și alte specificații excelente, dar numai din ce vedem mai sus este un laptop tentant care va atrage privirile și cumpărătorii.

Galaxy Book 3 Ultra excelent din toate punctele de vedere

Nu este nimic de criticat când ne uităm la specificațiile și caracteristicile acestui laptop, poate doar prețul și, eventual, luminozitatea ecranului. La fel ca întreaga serie Galaxy S23, Galaxy Book3 Ultra de la Samsung nu a fost un secret. Totul, de la specificațiile sale până la prețurile provizorii, dar foarte apropiate de realitate în Europa, le-am aflat în ultimele săptămâni. Samsung a ridicat în vălul pe 1 februarie de pe cel mai premium laptop al său de până acum și, așa cum era de așteptat, nu este ieftin.

Samsung Display a arătat chiar înainte de lansare noua tehnologie On Cell Touch AMOLED (OCTA) a lui Galaxy Book 3 Ultra. Ecranul, cu diagonala de 16 inch (40,64 centimetri) are un raport de aspect de 16: 10. Are o rată de reîmprospătare de 120Hz și o rezoluție de 3K (2.880 x 1.800) pixeli. Alte specificații includ 120% din gama de culori DCI-P3, luminozitate maximă de 400 nits, VESA ClearMR și certificare Display HDR True Black 500.

DCI-P3 (Digital Cinema Initiative) este un spațiu de culoare comun pentru proiecția filmelor digitale în industria cinematografică din SUA. Specificațiile DCI-P3 sunt concepute pentru vizionare într-un mediu de cinematograf complet întunecat.

Samsung Galaxy Book 3 Ultra are o putere fenomenală sub capotă. Samsung a pus pe acest laptop un procesor intel Core i9 sau opțional unul Intel i7, mai concret Core i9-13900HK și Core i7-13700H. Primul se poate asocia cu o placă video Nvidia GeForce RTX 4070, iar cel de-al doilea cu una GeForce RTX 4050. Nicio altă configurație nu pare să fie disponibilă deocamdată.

Memorie și stocare multă și baterie mare pe Galaxy Book 3 Ultra

În mod similar, memoria pe Galaxy Book 3 Ultra, cu Intel Core i9 sau Intel Core i7 este de 16GB de RAM cu 512GB stocare și 32GB de RAM sau 1TB stocare. Ambele componente par a fi înlocuibile de utilizator. Pentru securitate laptopul are un senzor de amprentă în butonul de pornire.

Alte specificații Galaxy Book 3 Ultra includ o baterie de 76 Wh cu suport de încărcare USB-PD de 100W, Bluetooth 5.1, Wi-Fi 6E, o cameră web de 1080p, patru difuzoare reglate AKG și un buton de pornire care funcționează ca senzor de amprentă. Pentru conectivitate există două porturi Thunderbolt 4.0, două porturi USB Tip-A, un port HDMI și un cititor de carduri SD. Are și un jack de 3.5 mm pentru căști.

Samsung a detaliat, de asemenea, câteva beneficii „de ecosistem” ale Galaxy Book 3 Ultra. Astfel se poate folosi trackpad-ul laptopului ca mouse pentru o tabletă și un smartphone Galaxy compatibil. În plus, Samsung aduce și funcții software suplimentare, inclusiv Expert RAW Auto Share, Smart Switch și Samsung Multi Control. Expert RAW Auto Share transferă automat imaginile de pe un smartphone Galaxy și le deschide pentru editare în aplicația Adobe Lightroom. Parola stocată în Samsung Pass va fi conectată la toate dispozitivele cu același cont Samsung.

Și pe partea de audio noul laptop premium de la Samsung stă foarte bine cu sunet stereo. Are patru difuzoare reglate de AKG. Are două woofere de 5W și două tweetere de 2W. Difuzoarele sunt compatibile cu Dolby Atmos. Putem spune fără a greși că laptopul Samsung oferă o experiență audio captivantă.

Prețurile în Europa sunt cam mari:

  • Galaxy Book 3 Ultra cu Core i7, RTX 4050, 16GB RAM/512GB stocare costa ~2.800€.
  • Varianta cu Intel Core i9, RTX 4070, 32GB RAM/1TB stocare costă ~3.699€.

Se poate precomanda laptopul imediat și în urma precomenzii acesta va fi livrat până pe 17 februarie. Este relevant să rețineți că prețurile și bonusurile de precomandă vor diferi de la regiune la regiune, așa că verificați site-ul regional Samsung pentru mai multe informații.

Specificații și caracteristici Samsung Galaxy Book 3 Ultra

Display16 inch | Dynamic AMOLED 2X de 120 Hz | 3K (2880 x 1800) | Luminozitate maximă 400 niți | Raport de aspect de 16: 10
ProcesorIntel Core i7 / Intel Core i9 seria H de generația a 13-a
Sistem operareWindow 11 Home
GraficăNvidia GeForce RTX 4050 / Nvidia GeForce RTX 4070
Memorie16GB LPDDR5 |32GB LPDDR5
Stocare512GB |1TB | slot pentru extinderea stocării
ConectivitateWi-Fi 6E (Gig+) | 802.11abgn/ac/ax | Bluetooth v5.1
CamerăCameră web Full HD 1080p
Dimensiuni și greutate355,4 x 250,4 x 16,5 mm | 1,79 kg
CuloriGrafit
Audio4 difuzoare AKG (2 x woofer de 5W – 2 x tweetere de 2W) cu Smart Amp | Dolby Atmos |Microfoane dual-array
Baterie / încărcare76 Wh | Încărcător PD USB Tip-C de 65W inclus
AutentificareSenzor de amprentă pe butonul de pornire
Porturi2 x Thunderbolt 4 (USB tip C) |1 x USB 3.2 Gen 1 Tip-A | 1 x HDMI 2.0 | Mufă pentru căști de 3,5 mm |Cititor de carduri micro-SD

*Specificațiile de mai sus pot varia ușor în funcție de piață.