Galaxy Buds 2 Pro posibil cu anulare „inteligentă” activă a zgomotului

266
Galaxy Buds 2 Pro posibil cu anulare inteligenta a zgomotului
Sursa foto: androidauthority.com

Chiar dacă suntem înainte de lansarea oficială, despre viitoarele căști wireless Samsung Galaxy Buds 2 Pro tot mai apar informații. Acum am aflat câteva specificații suplimentare de hardware și caracteristici pentru viitorul set TWS Samsung. Căștile sunt de așteptat să fie anunțate pe 10 august, ca parte a Samsung Unpacked.

Nu au fost dezvăluite multe date despre căștile Samsung Galaxy Buds 2 Pro înainte de lansarea lor. Acum, o nouă informație, via AndroidAuthority, ne oferă ceea ce pare o randare oficială pentru dispozitive, împreună cu câteva specificații hardware și caracteristici. În fotografie vedem căștile Galaxy Buds 2 Pro în culoarea Zenith Grey. De asemenea, ar trebui să fie disponibile și într-o opțiune de culoare Bora Purple. Designul noii versiuni pare să fie ușor diferit de setul Samsung Galaxy Buds Pro anterior.

Anulare inteligentă activă a zgomotului pe Galaxy Buds 2 Pro

Unele funcții noi ale căștilor Galaxy Buds 2 Pro vor include ceea ce Samsung numește „Anulare inteligentă activă a zgomotului”. Ar trebui să elimine ceea ce Samsung spune că este „chiar și cel mai puternic zgomot ambiental”. De asemenea, va avea un mod ambiental, care va permite proprietarului să asculte sunetul de la căști, în timp ce ascultă și ce vorbește o persoană apropiată.

Căștile vor avea în interior un difuzor de 10 mm, împreună cu mai multe microfoane integrate. Durata de viață a bateriei pentru Galaxy Buds 2 Pro ar trebui să asigure până la opt ore de funcționare cu o singură încărcare. De asemenea, conform informațiilor, durata totală va fi până la 29 de ore de utilizare atunci când este combinată cu carcasa căștilor. Noul set de căști Samsung Galaxy Buds 2 Pro va avea certificare IPX7, pentru rezistență la apă.

Buds înseamnă muguri. Samsung a ales această denumire cu trimitere la ceva delicat, fin și elegant ca un boboc de floare. Primele căști Samsung Galaxy Buds au fost lansate în pe 9 martie 2019 ca succesor al Samsung Gear IconX.

Nu vor lipsi un sunet surround la 360° (personalizat) și HD Voice pentru separarea vocii cuiva de alte zgomote. În plus, există o funcție care permite utilizatorului care poartă căștile să comute imediat pentru a auzi zgomotul ambiental de îndată ce vorbiți. Alte caracteristici ale noilor căști Samsung TWS includ Bluetooth 5.3 și încărcare USB Tip-C.

Viitorii muguri Samsung vor veni în culorile Zenith Gray, Bora Purple și Zenith White. Am aflat anterior că veți plăti 229 de euro pentru Galaxy Buds 2 Pro. Rețineți că Samsung nu a confirmat niciuna dintre aceste informații, dar avem foarte puțin timp pentru a vedea dacă fotografiile și informațiile de până acum sunt corecte.