Galaxy F54 5G cu procesor Exynos 1380 și baterie de 6000 mAh lansat

312
Galaxy F54 5G cu procesor Exynos 1380
Sursa foto: via mysmartprice.com

Anticipat de ceva timp, Samsung Galaxy F54 5G a fost lansat oficial în India. Telefonul va primi patru actualizări majore Android și suport de securitate timp de cinci ani. Noul smartphone Samsung are un ecran Super AMOLED de 120Hz și un procesor Samsung Exynos 1380 fabricat cu tehnologia de 5 nm.

Galaxy F54 5G este cel mai premium telefon din seria Galaxy F al Samsung din India, potrivit MySmartPrice. Compania a lansat dispozitivul cu hardware de calitate, un preț mic și câteva caracteristici bune pentru acest segment. Galaxy F54 5G are o baterie masivă de 6.000 mAh sub capotă și o cameră de 108MP pentru prima dată în seria Galaxy F din India. Pe partea de software vine cu Android 13 și One UI 5.1 din cutie.

Smartphone-ul de gamă medie de la Samsung va fi disponibil pentru cumpărare prin magazinele Samsung India și Flipkart. Samsung Galaxy F54 5G a fost lansat cu 8GB RAM și 256GB spațiu de stocare. Telefonul a fost lansat în India cu un preț de 29.999 rupii (aproximativ 350 de euro). Ca parte a ofertelor de lansare poate fi cumpărat cu 27.999 rupii. Galaxy F54 5G a fost lansat în opțiunile de culoare Stardust Silver și Dark Blue.

Samsung Galaxy F54 5G cu multe funcții foto

În ceea ce privește hardware-ul, Galaxy F54 5G împrumută designul emblematic din seria Galaxy S23. Are trei decupaje circulare pe spate pentru camere și un corp ușor curbat. Dispozitivul are o construcție din policarbonat pentru panoul din spate și cadrul lateral.

Ecranul Super AMOLED are diagonala de 6,7 inch (17,02 cm), rezoluție Full HD+ și rata de reîmprospătare de 120Hz. Corning Gorilla Glass 5 oferă o protecție suplimentară împotriva zgârieturilor și a căderilor accidentale. Stocarea amintită mai sus poate fi extinsă cu un Micro-SD până la 1TB. Noul smartphone are, de asemenea, un scanner de amprentă montat lateral și taste de volum pe marginea dreaptă. Dispune de difuzoare duble și un port USB Tip-C.

Single Take vă permite să faceți mai multe fotografii și videoclipuri cu o singură apăsare a unui buton. Telefonul surprinde orice se află în cadru timp de 10 secunde, apoi AI optimizează fotografiile și videoclipurile și vă ajută să le alegeți pe cele mai bune.

Telefonul are trei camere la spate cu una cameră principală de 108MP, una ultra-largă de 8MP și una macro de 2MP. Are o cameră frontală de 32MP.  Galaxy F54 5G oferă funcții apreciate ale camerei, cum ar fi Nightography, stabilizare a imaginii dual-track, Single Take, Astrolapse, înregistrare video 4K 30fps etc.

Samsung a confirmat că telefonul va primi patru actualizări majore Android și suport de securitate timp de cinci ani. Telefonul cântărește 199 de grame și are dimensiunile 164,9 x 77,3 x 8,4 mm, în ciuda faptului că are o baterie masivă de 6.000 mAh. Bateria are suport de încărcare rapidă de 25W (fără încărcător în cutie). Samsung nu a precizat momentan pe ce alte piețe va fi disponibil noul telefon Galaxy F.