Galaxy Fold nu este încă pregătit pentru piață, dar va fi în curând

879

Samsung și-a prezentat smartphone-ul pliabil în timpul SDC de la San Francesco în luna noiembrie anul trecut. Smartphone-ul pliant Galaxy Fold a fost bine protejat de priviri, a fost arătat mai mult ecranul. Ei bine, la CES 2019 din Las Vegas, chiar dacă gigantul tech nu a prezentat dispozitivul, se pare că acesta a fost prezent. Samsung a arătat telefonul pliabil mai multor clienți în spatele ușilor închise.

Potrivit site-ului AndroidHeadlines, Samsung a făcut acest lucru pe data de 8 ianuarie în timpul unei întâlniri cu partenerii. Unele informații au transpirat totuși. Un „executiv de rang înalt” de la unul dintre clienții companiei susține că Samsung este în prezent în proces de „finisare a procesului de optimizare” atât pentru hardware-ul, cât și pentru software-ul acestui telefon.

Acest lucru ne face să credem că telefonul este aproape gata de lansare. Dar, compania vrea să fie sigură de acest telefon atunci când va fi lansat. Același director executiv spune că telefonul arată bine chiar dacă a fost îndoit de mai multe ori. Conform aceleași surse se pare că Samsung va mai face niște teste care ar asigura că telefonul va fi în perfectă stare când va fi lansat. Un alt director executiv a adăugat, de asemenea, că smartphone-ul pliabil Samsung este „specializat pentru multitasking„. A continuat spunând că „va fi extrem de util pentru persoanele care vor atât un smartphone, cât și o tabletă„.

Galaxy Fold se adresează unei anumite categorii de clienți

Smartphone-ul pliabil ar putea fi numit „Galaxy Fold”, numele nu este confirmat momentan de Samsung. Va deveni oficial în prima jumătate a anului 2019, posibil și mai repede. Samsung intenționează să producă doar 1 milion de unități din acest dispozitiv. Este de înțeles, deoarece este vorba de o nouă categorie de smartphone-uri.

Dispozitivul va fi probabil destul de scump, deoarece se zvonește că va costa între 1.500 și 2.000 $. Samsung va viza bărbații în vârsta de 40 de ani ca primi clienți pentru viitorul smartphone pliabil. Motivul în spatele acestei strategii, aceștia sunt familiarizați cu „telefoanele cu clapetă” populare în anii 1990 și preferă telefoanele cu afișaje mai mari. Nu în ultimul rând aceștia sunt în general realizați material și își pot permite un telefon mai scump.

Wall Street Journal este un cotidian american cu sediul pe Wall Street în New York. WSJ este tipărit continuu din 8 iulie 1889! WSJ este cel mai mare ziar din Statele Unite, apare tipărit pe hârtie și online. Ziarul a câștigat 40 de premii Pulitzer până în 2017. WSJ are o audiență de peste 42 de milioane cititori online.

Conform The Wall Street Journal, Samsung ar putea prezenta Galaxy Fold, primul său smartphone cu ecran pliabil, la 20 februarie 2019, imediat după Galaxy S10. Samsung se pare că a decis să grăbească puțin lucrurile și să urgenteze lansarea pentru a lua fața la Huawei. Compania chineză va prezenta propriul telefon pliabil la MWC 2019 Barcelona.

Anul telefoanelor pliabile, al ecranelor cu gaură și 5G

Samsung nu este prima companie care va prezenta un smartphone pliabil. Royole a prezentat deja telefonul său FlexPai anul trecut. Compania a adus acest telefon la CES 2019. Royole nu este singurul concurent al Samsung în această privință și alte companii intenționează să lanseze smartphone-uri pliabile în 2019. De Huawei am amintit dar și LG lucrează la smartphone pliabil pentru a concura cu Samsung.

În timp ce Royole nu este un concurent direct al companiei Samsung datorită statutului său pe piață, atât Huawei cât și LG se află în concurență directă cu Samsung în această privință. Va fi interesant să vedem ce vor oferi. OPPO și alți producători de smartphone-uri intenționează de asemenea să lanseze un smartphone pliabil în 2019. Deci așteptăm ca anul acesta să fie al smartphone-urilor pliabile, ecranelor găurite și 5G.