Galaxy Fold la vânzare în China, stocurile au fost epuizate imediat

802
Sursa Foto: SamMobile.com

Samsung Galaxy Fold a debutat cu unele probleme dar apoi când a început să ajungă pe piață este de neoprit. După ce a fost lansat pe mai multe piețe în ultimul timp, acum dispozitivul pliabil Samsung a ajuns în China. Ce s-a întâmplat pe toate celelalte piețe de același lucru a avut parte Samsung Galaxy Fold și în China. Toate telefoanele scoase la vânzare au fost vândute imediat.

Galaxy Fold are un preț de 15.999 de yuani în China, ceea ce se traduce în aproximativ 2.290 de dolari. A fost lansat în negru și argintiu, aceleași culori în care a fost disponibil și pe alte piețe. Continuând tradiția de pe celelalte piețe, Samsung Galaxy Fold s-a vândut foarte repede și în China. Samsung a confirmat că stocurile sale au fost epuizate în cinci minute. În același timp un comerciant online terț, Jingdong.com, a spus că stocul său a fost vândut în doar două secunde.

În China Samsung vinde în prima etapă doar Galaxy Fold 4G

Samsung a avut planificat să vândă aproximativ 20.000 de unități Galaxy Fold în China în prima rundă. Poate aceasta ar fi și explicația pentru această epuizare super rapidă a stocurilor. Samsung vinde în prezent doar varianta LTE a lui Galaxy Fold în China.

Varianta Samsung Galaxy Fold 5G urmând să ajungă cândva la sfârșitul acestei luni. Cu toate acestea, modelul 5G este de așteptat să fie exclusiv pentru compania China Telecom și se va lansa sub denumirea Samsung W20 5G. Până acum această informație, referitor la ce fel de telefon pliabil va lansa Samsung în China, nu era sigură. Probabil prin acest smartphone pliabil Galaxy Fold, Samsung va înlocui actuala gama de telefoane flip Samsung W, pe care Samsung o vinde în China în ultimii ani.

China Telecommunications Corporation cunoscută sub denumirea comercială China Telecom este o companie chineză de telecomunicații de stat. Este cel mai mare serviciu de linie fixă și al treilea cel mai mare furnizor de telecomunicații mobile din China. China Telecom are cea mai mare rețea de bandă largă wireless Wi-Fi din China.

Samsung Galaxy Fold va concura în curând cu Huawei Mate X în China

Rămâne de văzut dacă următoarea vânzare pentru Galaxy Fold în China va înregistra un interes similar din partea consumatorilor. Până la runda a doua de vânzări chinezii vor avea opțiunea de a alege un alt dispozitiv pliabil: Huawei Mate X. Smartphone-ul pliabil produs de Huawei se va lansa în China vinerea viitoare cu un preț de 2.400 USD. Huawei Mate X are un ecran mai mare orientat spre exterior, o abordare mai sensibilă pentru un telefon pliabil.

Probabil că popularitatea companiei Huawei în țara sa de origine poate fi un obstacol pentru Samsung. Totuși Samsung mai are la vânzare și alte smartphone-uri 5G în China. Sunt disponibile acolo Samsung Galaxy S10 5G, Samsung Galaxy Note 10+ 5G și un smartphone mai ieftin, Samsung Galaxy A90 5G. Acestora se va alătura conform informațiilor și un viitor Samsung Galaxy A71 5G.