Galaxy J7 (2016) poate primi Android 8.0 Oreo până la sfârșitul anului

1729

Seria Galaxy J a fost și este importantă pentru Samsung, în special pe piețele emergente, unde compania a obținut cifre uriașe de vânzări cu smartphone-urile Galaxy J, printre care și Galaxy J7 (2016). În timp ce telefoanele Samsung din gamele Galaxy A și Galaxy S au primit câte două actualizări majore pentru sistemul de operare Android de mai mulți ani, proprietarii telefoanelor Galaxy J au primit doar o singură astfel de actualizare importantă.

Asta se poate schimba începând din acest an cu Samsung Galaxy J7 (2016), portivit Galaxyclub preluat printre alții și de SamMobile. Portalul turcesc Güncelmiyiz.com, deținut de Samsung Turcia, arată că Galaxy J7 (2016) va primi upgrade-ul Android Oreo până în decembrie. În ultimii ani, acest portal s-a dovedit a fi destul de bine informat privind telefoanele Samsung care vor primi actualizări. Trebuie să menționăm că acesta este singurul indiciu până acum că actualizarea ajunge la acest dispozitiv. Nu putem confirma că noul software este deja în curs de dezvoltare.

Primul indiciu că Galaxy J7 (2016) ar fi actualizat la Oreo a venit din aplicația Samsung Membres. Aplicația are un program actualizat în mod constant pentru multe dispozitive Galaxy, oferind date aproximative despre momentul în care un anumit model de smartphone de la Samsung ar putea primi actualizarea cu Oreo.

Site-ul turcesc a enumerat pe Galaxy J7 (2016) ca fiind eligibil pentru Oreo. Samsung Turcia a greșit în ceea ce privește predicția că versiunea originală Samsung Galaxy J5 (2015) ar fi actualizat la Android Nougat. Dar aplicația Samsung Members a menționat pe Galaxy J7 din 2016 ca fiind eligibil pentru Android Oreo. Sunt șanse mari ca Samsung să înceapă să ofere două actualizări majore ale dispozitivelor din seria Galaxy J.

Samsung Members este o comunitate de profesioniști Galaxy care oferă sprijin, feedback și analiză despre telefoanele Galaxy. Oferă serviciile de care aveți nevoie legate de Galaxy, de la sfaturi pentru folosirea unei aplicații până la o mulțime de informații și cele mai recente știri despre produse.

Din păcate, nu există nicio modalitate de a fi siguri când va veni actualizarea. Aplicația pentru membrii Samsung a publicat inițial o dată de lansare în martie 2019 pentru actualizarea lui Galaxy J7 (2016) cu Oreo și afirmă acum că actualizarea ar putea să apară în noiembrie 2018, cel puțin în India.

Samsung Galaxy J7 (2016) a apărut în Europa în vara anului 2016. La lansare J7 (2016) a avut sistemul de operare Android 6.0.1 Marshmallow. În toamna anului 2017 a urmat actualizarea cu Android 7.0 Nougat. Până în prezent, Samsung nu a dat niciodată unui dispozitiv în seria J mai mult de o mare actualizare Android. Dacă actualizarea Oreo apare și pe acest dispozitiv, acesta este cel de-al doilea upgrade major. Sperăm și la actualizări cu Android 8.0 pentru Galaxy J5 și J7 din 2017 și o perioadă mai mare de upgrade pentru seria Galaxy J.