Samsung Galaxy M30s cu o cameră foto de 48 MP, lansare în septembrie

725
Sursa Foto: m.today

Potrivit IANS, o agenție de presă din India, Samsung va lansa smartphone-ul Galaxy M30s în India în septembrie. Totuși, IANS nu a dezvăluit numele sursei de unde provine informația. Sursa a mai dezvăluit că Samsung Galaxy M30s va avea o configurație triplă a camerei în spate, cu o cameră primară de 48 MP.

Samsung Galaxy M30s va fi dotat cu un procesor Samsung Exynos care nu a fost încă prezentat în niciun dispozitiv din seria M. Și, o nouă surpriză, o baterie cu o capacitate uriașă cu viteză rapidă de încărcare. Conform site-ului SamMobile, care publică în exclusivitate informația Galaxy M30s va avea o baterie de 6.000 mAh.

Samsung Galaxy M30s va continua vânzările de succes ale seriei Galaxy M

După cum probabil știți majoritatea dintre voi, seria de telefoane Galaxy M de la Samsung este comercializată exclusivă online. Până în prezent, Gigantul high-tech a lansat patru smartphone-uri în cadrul acestei serii – Galaxy M10, M20, M30 și Galaxy M40. Toate se vând foarte bine pe piața din India, dar și pe celelalte piețe unde au fost lansate.

Chiar dacă nu au ambalate chiar cele mai bune caracteristici, majoritatea consumatorilor preferă să cumpere un dispozitiv de la o marcă mai mare decât să cumpere un smartphone mai plin de funcții de la un producător chinez. În orice caz, viitorul Samsung Galaxy M30s se va poziționa între Galaxy M30 și M40 în seria Galaxy M. Având în vedere succesul de până acum al seriei Galaxy M probabil Galaxy M30s va merge pe aceeași linie.

IANS – Indo-Asian News Service, este o agenție de presă fondată în 1986 și are sediul principal în Noida. IANS publică știri, opinii și analize despre despre India din toate domeniile de activitate. Inițial, agenția a fost creată pentru a servi drept legătură informațională între India și diaspora nord-americană.

Conform MySmartPrice care citează agenția IANS, scurgerilor și zvonurilor de până acum dau pe Galaxy M30s cu aceleași interioare ca Galaxy M30. Sigur vor fi mai multe îmbunătățiri. Ne așteptăm ca Samsung Galaxy M30s să ofere un ecran Super AMOLED de 6,4 inc cu o rezoluție Full HD+. Android 9 Pie cu One UI, Wi-Fi dual band, Bluetooth v5.0 și un port USB Type-C, mai așteptăm pe M30s. Pot fi disponibile două configurații de memorie – 4 GB RAM + 64 GB stocare și 6 GB RAM + 128 GB stocare.

Departament foto excelent și baterie enormă pe Galaxy M30s

Caracteristica de excepție la Galaxy M30s va fi, fără îndoială, sistemul său triple-camera la spate. Conform SamMobile va exista o cameră principală de 48 MP cu diafragma f / 2,0, o cameră Ultra-Wide de 8 MP și f / 2,2 și una de adâncime de 5 MP cu f / 2,2. De asemenea, frontal va exista o cameră de 16 MP cu diafragma f / 2.0.

Dacă acest lucru nu a fost suficient pentru a cumpăra acest smartphone cu preț mic, o baterie masivă de 6.000 mAh va fi acolo. Samsung însuși a confirmat că va lansa un telefon cu o baterie așa de mare, fără a specifica pe Galaxy M30s. Deși nu va fi susținut de încărcare rapidă de 25W, care este o caracteristică prea premium pentru seria Galaxy M, Galaxy M30s va avea încărcare rapidă.

În prezent, nu există informații oficiale cu privire la prețurile la care va fi comercializat Galaxy M30s. Cu toate acestea, având în vedere că Galaxy M30 începe de la 175 de euro, iar Galaxy M40 începe de la 250 de euro, prețul lui Galaxy M30s ar putea să se situeze între aceste două, undeva la 200 – 210 € pentru varianta de bază.