Galaxy M34 5G a fost confirmat, lansarea poate veni zilele următoare

244
Galaxy M34 5G
Sursa Foto: via gsmarena.com

Despre Samsung Galaxy M34 5G au mai fost anterior diferite zvonuri, este un frate mai mic a lui Galaxy F54 5G. Acum am aflat că gigantul tech coreean se pregătește să lanseze telefonul Galaxy M34 5G. O dovadă în acest sens este pagina oficială de pe Amazon India. Smartphone-ul va avea trei camere la spate și un scaner de amprentă montat lateral încorporat în butonul de pornire.

Potrivit GSMArena, Samsung Galaxy M34 5G va avea o fișă de specificații aproape identică cu Samsung Galaxy A34. Aceasta înseamnă că ar trebui să ne așteptăm la un afișaj AMOLED de 6,6 inch (16,76 centimetri) (FHD+ 120Hz). Mai așteptăm un procesor MediaTek Dimensity 1080, însoțit de 6GB de memorie RAM și 128GB capacitate de stocare. Nu va lipsi un slot pentru card Micro-SD pentru extinderea stocării până la 1TB.

Galaxy M34 5G va avea un preț în jur de 280 de euro

Galaxy A34 5G are și o baterie de 5.000 mAh cu încărcare de 25W, dar probabil bateria de pe M34 5G va fi de 6.000 mAh, modelele din seria Galaxy M vin de obicei cu astfel de baterii. Spatele va găzdui cel mai probabil o camera principală de 48MP (50MP) alături de un obiectiv ultrawide de 8MP și o cameră macro de 5MP. Dispozitivul va avea o crestătură pentru camera frontală, senzorul de amprentă va fi montat lateral.

Pentru un transfer mai rapid de date și energie, telefonul va avea USB Tip-C. Se mai spune că va avea 8,2 mm grosime și va cântări în jur de 199 de grame. În afară de acestea, în privința software, dispozitivul ar trebui să vină cu Android 13 și interfața Samsung One UI 5.1 din cutie.

În Europa modernă timpurie, culoarea verde era frecvent asociată cu bogăția, bancherii și mica nobilime. Costumul celebrei Monei Lisa de Leonardo da Vinci și băncile din Camera Comunelor a Parlamentului Regatului Unit sunt verzi.

Potrivit informațiilor, Galaxy M34 5G va fi disponibil în două culori, Verde și Albastru. Deoarece Galaxy F54 5G are un preț de 31.999 rupii (aproximativ 360 de euro), Galaxy M34 5G ar putea avea un preț undeva la 25.000 INR (aproximativ 280 de euro) în India.

Nu știm momentan dacă acest telefon va fi disponibil și în Europa. Având specificații foarte apropriate de Galaxy A34, cele două se vor călca pe picioare pe Bătrânul Continent. Dar, suportul software este diferit pentru cele două modele.