Samsung Galaxy M40 este situat la partea de sus a gama Galaxy M și este cel mai bun din această gamă. Faptul că se apropie foarte mult de Samsung Galaxy A50 pe partea de hardware nu este un lucru deloc surprinzător. Chiar putem spune că există un conflict de interese destul de interesant între cele două telefoane.
Este destul de rar să vedem compania Samsung oferind două telefoane din game diferite la prețuri similare. Tocmai acest lucru se întâmplă cu Samsung Galaxy M40 și Samsung Galaxy A50. Ambele smartphone-uri vin cu specificații excelente chiar dacă au fost lansate la date diferite. Galaxy M40 a fost lansat în prima parte a lunii iunie iar Galaxy A50 în februarie la MWC Barcelona 2019.
Lipsa jack-ului audio pe Galaxy M40 poate fi călcâiul lui Ahile pentru acest smartphone
Cu toate acestea, Galaxy A50 are un avantaj, vine cu un preț mai mic pentru modelul de bază. Este dotat cu un display Super AMOLED, o baterie mai mare și, cel mai important, o mufă pentru căști. Galaxy M40 este primul telefon cu buget redus de la Samsung, care nu are mufa pentru căști.
Neavând un jack pentru căști acest lucru a permis gigantului tech să facă dispozitivul de doar 7,9mm grosime. Este cel mai subțire din această serie, dar consumatorii nu îl vor vedea așa. Să nu mai vorbim că Samsung Galaxy A50, față de Galaxy M40 are un o grosime de 7,7mm și un ecran cu 0,1 inch mai mare și, cel mai important are mufa de 3,5mm pentru căști.
Modelul Galaxy M40 are și un ecran LCD în locul unui afișaj Super AMOLED și o baterie mai mică decât cea a lui Galaxy A50. Acest lucru este o rușine pentru M40, având în vedere că una dintre cele mai bune caracteristici pe Galaxy M20 și M30 este bateria lor de 5.000mAh.
Totuși Galaxy M40 punctează cu procesorul Qualcomm Snapdragon 675, împreună cu o cameră foto principală la spate de 32MP. Senzorul fizic de amprentă digitală este, de asemenea, un avantaj, conform SamMobile. Senzorul optic de amprentă digitală aflat pe Galaxy A50 este destul de inexact și lent, făcându-l o alternativă mai slabă față de senzorii fizici.
Vom reveni cu o comparație mai amănunțită privind cele două modele și review-urile aferente celor două smartphone-uri. Până atunci vă oferim un tabel cu cele două smartphone-uri, Galaxy M40 și Galaxy A50, față în față pentru a vedea diferențele dintre cele două telefoane.
Samsung Galaxy A50 vs Samsung Galaxy M40 – Specificații
Samsung Galaxy A50 | Samsung Galaxy M40 | |
Afişaj | Infinity-U Super AMOLED de 6,4 inch, Full HD+ 1080 × 2340 pixeli, raport de aspect 19,5: 9 | Ecran LCD Infinity-O de 6,3 inch, Full HD+ 1080 × 2340 pixeli, raport de aspect 19,5: 9 |
Procesor | Exynos 9610 | Snapdragon 675 |
Memorie | 4 / 6GB | 6GB |
Camere spate | Principală: 25MP, F1.7 Ultra-Wide: 8MP, (123°), F2.2 Adâncime: 5MP, F2.2 | Principală: 32MP, F1.7 Ultra Wide: 8MP, (123°), F2.2 Adâncime: 5MP, F2.2 |
Cameră față | 25MP, F2.0 | 16MP, F2.0 |
Stocare | 64 GB, slot microSD (până la 512 GB) | 128 GB, slot microSD (până la 512 GB) |
Software | Android 9 Pie, Samsung UI 1.1 | Android 9 Pie, Samsung UI 1.1 |
Baterie | 4.000 mAh, încărcare rapidă prin cablu (15W) | 3.500 mAh, încărcare rapidă prin cablu (15 W) |
Conectivitate | 4G LTE, Bluetooth 5.0, Wi-Fi a / b / g / n / ac, USB tip C, jack de căști de 3,5 mm, dual SIM | 4G LTE, Bluetooth 5.0, Wi-Fi a / b / g / n / ac, slot USB tip H, dual SIM |
Dimensiuni și greutate | 158,5 × 74,7 × 7,7 mm / 186 g | 155,3 x 73,9 x 7,9 mm / 168 g |
Alte caracteristici | Dolby Atmos (audio cu fir), recunoaștere facială, senzor optic de amprentă în afișaj | Dolby Atmos (audio cu fir), recunoaștere facială, senzor de amprentă (spate) |