Galaxy M62, un Galaxy F62 redenumit, va fi lansat în mai multe țări

606
Samsung Galaxy M62 un Galaxy F62 renumit va fi lansat in mai multe tari
Sursa Foto: mysmartprice.com

Samsung este pregătit să lanseze smartphone-ul Galaxy M62 în Malaezia, iar data lansării a fost dezvăluită. Este destul de evident că viitorul Galaxy M62 este o variantă redenumită a telefonului Samsung Galaxy F62. Smartphone-ul a fost lansat în India la începutul acestei luni, cu un afișaj de 6,7 inch, configurare cu patru camere spate, dintre care una principală de 64MP.

Samsung Galaxy M62 va avea o baterie de 7.000 mAh, cipset Exynos 9825 și multe altele. În timp ce ne uităm la afișul de prezentare al telefonului Galaxy M62, putem spune că designul și specificațiile receptorului vor fi similare cu modelul Galaxy F62.

Samsung Galaxy M62, un Galaxy F62 rebranduit

Potrivit afișului prezentat pe site-ul Lazada, M62 va fi lansat în Malaezia pe 3 martie 2021. Privind atent teaserul, puteți observa că este un Galaxy F62 în toate cele. Aceasta înseamnă că Samsung lansează același telefon pe alte piețe ca Galaxy M62. Imaginea prezintă telefonul M62 în opțiuni de culoare gradient albastru și gri, potrivit site-ului MySmartPrice. Tot din afișul de promovare aflăm că smartphone-ul va fi lansat cu o baterie masivă de 7.000 mAh.

Dacă viitorul M62 este într-adevăr un Galaxy F62 rebranded, și nu avem motive să credem altfel, atunci va fi lansat și în Malaezia cu caracteristici și specificații similare lui F62. Pentru a ne aminti, Galaxy F62 oferă un ecran FHD+ Super AMOLED de 6,7 inch (17,02 cm), cu o camera selfie în decupajul ecranului. Sub capotă, smartphone-ul este alimentat de procesorul Samsung Exynos 9825 însoțit de 8GB RAM și 128GB stocare.

Exynos 9825 este primul procesor mobil din industrie construit cu tehnologie de procesare EUV de 7 nm. Este un procesor rapid și eficient din punct de vedere energetic. Procesorul a fost lansat în 2019 cu seria Galaxy Note 10.

Smartphone-ul F62 are patru camera la spate, o combinație de o cameră principală de 64MP + una ultra-wide de 12MP + una de adâncime de 5MP + una macro de 5MP. Lângă acestea se află un bliț LED. Frontal, smartphone-ul are o cameră impresionantă de 32MP pentru selfie-uri și apeluri video. De asemenea, telefonul vine cu o baterie masivă de 7.000mAh cu suport de încărcare rapidă de 25W.

Momentan știm că Galaxy M62 va ajunge pe mai multe piețe din lume. Nu avem informații despre o sosire a acestuia în Europa și bineînțeles și în România. Prețul pe site-ul Samsung din Malaezia și Thailanda este de aproximativ 300€.