Samsung Galaxy Note 10 Pro apare și el într-un scurt videoclip după ce zilele trecute am văzut și modelul Galaxy Note 10 în fotografii și într-un videoclip. Deja știm că seria Galaxy Note va fi lansată în două modele separate. Vom avea unul mai mic și unul mai mare, fiecare cu variantele lor de 5G. Cel mai mare, conform tuturor informațiilor, va fi numit Galaxy Note 10 Pro.
La fel ca modelul de top Samsung Galaxy S10+, ne așteptăm ca Galaxy Note 10 Pro să aibă frontal dual-camera. Modelul Galaxy S10 5G are chiar și o cameră ToF în față. Dar, din ce vedem în acest clip video, se pare că acest gadget va lipsi din Samsung Galaxy Note 10 Pro. Cel puțin dacă luăm acest videoclip ca o indicație a ceea ce urmează să vină.
Videoclipul cu Galaxy Nota 10 Pro ne oferă o privire la ce vom primi
Designul general al phablet-ului Galaxy Nota 10 Pro prezentat în această scurgere este destul de similar cu cel aflat pe seria Galaxy 10. Marginile de sus și jos sunt destul de subțiri și are curbe subtile în jurul marginilor laterale, practic inexistente. Există, de asemenea, un sistem de trei camere foto poziționate vertical pe spate, în plus față de un senzor ToF – Time of Flight sau timpul de zbor.
Un port USB de tip C poate fi văzut în partea de jos alături de grila de difuzor și de stylusul S Pen. Da, aceasta nu pare să aibă și mufă pentru căști de 3,5 mm, informație confirmată și de iLoveSamsung zilele trecute. În timp ce există butoane fizice de pornire și de volum, se pare că Galaxy Note 10 nu va avea un buton dedicat lui Bixby. Galaxy Note 10 Pro va fi mare și măsoară 162,3 x 77,4 x 7,9 mm iar ecranul va avea o diagonală de 6,75 inch (17,145 centimetri). Există o singură cameră frontală în decupajul plasat în centru.
Seria Samsung Galaxy Note 10 posibilă lansare pe 10 august
Conform SamMobile, nu este clar dacă acest clip video se bazează pe un prototip sau pe designul final. Dacă acesta este designul final, atunci camera duală frontală va lipsi pe Galaxy Note 10 Pro. Sigur prezentarea video se bazează pe informațiile apărute până acum despre Samsung Galaxy Note 10 Pro. Acest lucru însemna că nu vom avea o caracteristică Live Focus Video pe care senzorul ToF o permite pe Galaxy S10 5G. Este posibil ca Samsung să fi luat o decizie în acest sens aici pentru a nu avea un decupaj prea mare frontal.
Din ultimele informații este posibilă o lansare pe data de 10 august. Anul trecut Samsung Galaxy Note 9 a fost anunțat pe data de 9 august, iar data lansării a fost la 24 august. Deci, dacă seria Galaxy Note 10 va fi lansată pe 10 august, logic ar fi ca în 25 august să găsim noile telefoane pe rafturi.