Seria Samsung Galaxy S10 a primit Android 10 stabil în Germania

1190
Sursa Foto: HDblog.it

Gama de smartphone-uri Galaxy S10 de la Samsung a început să primească prima versiune stabilă de Android 10. Actualizarea de software vine cu One UI 2.0 și patch-ul de securitate din decembrie 2019. Germania a fost prima țară care a primit versiunea stabilă de Android 10 și One UI.2. A fost apoi urmată de Panama și cel mai probabil următoarea țară va fi Coreea de Sud. Cu toate acestea, este doar o chestiune de timp înainte ca Android 10 pentru Galaxy S10e, Galaxy S10 și Galaxy S10+ să înceapă să-și croiască drum și spre alte țări.

Noul firmware, potrivit utilizatorilor care fac parte din programul de testare beta, este distribuit pe Galaxy S10 , S10 Plus și S10e cu numărul G97*FXXU3BSKO. Utilizatorii care au participat la programul beta sunt primii care au primit versiune stabilă de Android 10. Actualizarea stabilă cu Android 10 va ocupa un spațiu de memorie destul de mare și este de 1,9 GB.

Noi caracteristici aduse de Android 10 pe seria Galaxy S10

O lansarea pe scară largă pentru toate modelele internaționale ar trebui să înceapă de la mijlocul lunii decembrie. Credem că va fi disponibilă la nivel global cel târziu până la începutul lunii ianuarie. Este posibil ca versiunile de Galaxy S10 blocate în rețelele de telefonie mobilă să aștepte un pic mai mult actualizarea cu noul sistem de operare.

Android 10 a avut denumirea inițială Android Q. Vicepreședintele Android, David Burke, a dezvăluit că propunerile de numire pentru Android Q au avut inițial nume de dulciuri exotice care încep cu „Q”. David Burke personal ar fi ales denumirea „Queen cake – tortul reginei”.

Actualizările majore de software sunt întotdeauna lansate în etape. Lista țărilor care vor primi această actualizare în zilele următoare va crește acum de acum încolo. Noile caracteristici sunt aceleași de care am scris în ultimul timp și le amintim pe scurt mai jos.

  • Interfața cu utilizatorul este mai simplă, notificările ocupă mai puțin spațiu pentru a nu distrage utilizatorii;
  • Dark Mode mai avansat pentru a ajuta utilizatorii noaptea prin ajustarea inteligentă a luminozității imaginilor, textului și culorilor de pe ecran, reducând consumul bateriei;
  • Ecran de blocare inteligentă care ajustează automat culoarea, formatul ceasului și notificările pentru a asigura afișarea corectă;
  • Mod nou de accesare a funcției „Modul cu o singură mână”;
  • Noi caracteristici Digital Wellness;
  • Aplicația de asistență dispozitiv reînnoită;
  • Patch de securitate din decembrie 2019.
Probabil Android 10 pe seria Galaxy S10 va ajunge în decembrie și în România

Deocamdată, dacă sunteți în Germania și Panama și aveți un Galaxy S10e, Galaxy S10 sau Galaxy S10+, ar trebui să puteți descărca Android 10. Mergeți în meniul Setări » Actualizare software » Descărcare și instalare.

Nu știm în acest moment când Android 10 și One UI2.0 vor fi disponibile pentru utilizatorii de Samsung Galaxy S10e, Galaxy S10 și Galaxy S10+ și din România. Ca de obicei țările care au făcut parte din programul beta vor fi în prima linie pentru versiunea publică stabilă. Credem totuși că în decembrie sau cel târziu în prima parte din ianuarie versiunea stabilă a noului sistem de operare va fi disponibilă și în România.