Samsung a recunoscut că un număr mare de dispozitive de protecție a ecranului de pe piață nu vor funcționa cu cititorul de amprentă cu ultrasunete aflat pe Galaxy S10. Așa că Samsung a instalat un astfel de protector de ecran pe Galaxy S10 și acesta va veni cu el direct din cutie. Trebuie să specificăm că doar Galaxy S10 și Galaxy S10+ vor veni cu protectorul de ecran din cutie. Mezinul seriei, Samsung Galaxy S10e nu va beneficia de acest lucru.
„Această decizie a fost luată pentru a spori experiența generală a clienților cu îmbunătățirea durabilității ecranului și a funcționalității complete a senzorului de amprentă ultrasonică pe Galaxy S10 și Galaxy S10+„, a spus Samsung.
Acest protector nu este ceva ieșit din comun, este din plastic și fără îndoială va fi zgâriat în timp. Deci este mai mult pentru a avea timp să vă cumpărați un nou protector mai rezistent aflat pe piață. Mulți utilizatori de telefoane folosesc un astfel de protector. Se pare că Samsung nu garantează că senzorul ultrasonic din ecran funcționează cu orice fel de protector de la producători terți.
Galaxy S10e nu are senzor în ecran și nu vine cu folie de protecție
În cazul în care protectorul de ecran livrat de Samsung în cutie se deteriorează, gigantul tech are altul pentru schimb. Samsung vă oferă unul original, tot din plastic, prin site-ul său web dar și prin magazinele autorizate. Acesta costă 29,99 dolari. Dacă vreți unul mai rezistent și din sticlă trebuie să-l achiziționați pe cont propriu din magazine. Atenție, pentru că senzorul ultrasonic din ecran nu funcționează cu toate modelele de pe piață.
Samsung Galaxy S10e, spre deosebire de Galaxy S10 și S10+, nu va veni cu un protector de ecran din cutie. Pentru că Galaxy S10e nu are un senzor de amprentă ultrasonic în ecran, senzorul este pe partea laterală. Clienții care vor dori un astfel de protector pentru S10e, necesar totuși pentru protecție, pot alege din multitudinea de astfel de protectoare aflate pe piață.
Aceasta nu este prima dată când Samsung a pus un protector gratuit pe unul dintre cele mai recente dispozitive. Inițial a lansat un protector de ecran cu Galaxy Note 8 doar pe câteva piețe. Apoi același model a fost adoptat pentru Galaxy A8+ (2018), Galaxy On7 Prime și Galaxy S9 și Galaxy S9+.
Dacă, totuși, protectorul de ecran preinstalat se zgârie și aveți nevoie de unul nou, va trebui să vă cumpărați altul. În timp ce alte accesorii, cum ar fi adaptorul de călătorie, conectorul USB și setul cu cască AKG au o garanție de un an, protectorul de ecran nu are.