Samsung Galaxy S9 / Galaxy S9 Plus – Preț, Păreri și Specificații

8790
Samsung Galaxy S9 este un telefon excelent și are unul dintre cele mai bune ecrane aflate pe piață. Toate caracteristicile hardware pe care o doriți sunt aici și face multe lucruri noi pe care predecesorii lui nu le-au făcut. Are cel mai frumos design, cele mai bune camere și cele mai bune performanțe. Galaxy S9 are tot ceea ce vă așteptați să aibă și un pic mai mult. Cu asta am spus totul! În general Galaxy S9 și S9+ sunt în mare parte identice, există unele diferențe neglijabile, greu de observat. Cu toate acestea, Galaxy S9+ are câteva lucruri în plus care îl fac ceva mai puternic. Display-ul este de 6,2 inch față de 5,8 pe S9 și camerele diferă. Galaxy S9+ are o cameră secundară la spate cu Zoom Optic 2X și Bokeh. Memorie RAM este de 6 GB pe S9+ față de 4 GB pe Galaxy S9. Capacitatea bateriei diferă 3.000 mAh pe S9 vs 3.500 mAh pe S9+. Și bineînțeles dimensiunile: Galaxy S9: 147,7 mm x 68,7 mm x 8,5 mm, 163 g. Galaxy S9+: 158,1 mm x 73,8 mm x 8,5 mm, 189 g. Aceste caracteristici care diferențiază cele două telefoane afectează puțin și experiența utilizatorului. Doar ecranul mai mare și camera secundară din spate reprezintă cea mai mare diferență perceptibilă. Pentru mulți va conta și mărimea bateriei aflate pe S9+. Având în vedere asemănările, această revizuire este valabilă în mare măsură atât pentru Galaxy S9, cât și pentru S9+, cu excepția locurilor unde facem remarci specifice pentru Galaxy S9+.
Ce primim în cutie când cumpărăm un Samsung Galaxy S9?
  • Telefonul Galaxy S9.
  • Cablu de date.
  • Un conector Micro-USB.
  • Un conector USB de tip C.
  • Adaptor de alimentare USB.
  • Ghid de inițiere.
  • Căști AKG și dopuri pentru căști.
  • O cheiță de ejectare pentru sloturi.
  • Manual de utilizare.
 
Design-ul lui Samsung Galaxy S9
Samsung este maestru în domeniul designului din sticlă iar întotdeauna smartphone-urile Galaxy S au avut un design futurist. Design-ul lui Galaxy S9 este foarte apropiat de cel aflat pe Galaxy S8. Totuși se simte că s-a lucrat la el, dar prea puțin după ce așteptări au fost pentru S9. Are un cadru metalic și sticlă cu marginile curbate, este un design superb! Sticla folosită este Gorilla Glass 5, un pas înainte ca rezistență și performanță, smartphone-ul rezistând mai bine la căderi, șocuri sau alte agresiuni ce se abat asupra lui. Nu necesită neapărat o husă, este în această privință mult mai rezistent decât Galaxy S8. Marginile de sus si de jos sunt mai subțiri ca niciodată, bara de sus a venit cu o mică îmbunătățire, scanerul de iris este sub sticlă într-o gaură minusculă. La spate senzorul de amprentă a fost relocat în ideea de a-l face mai accesibil decât pe Galaxy S8. Și senzorul de ritm cardiac a fost plasat pe un loc nou. Datorită ecranului de 5,8 inch și a raportului de aspect este foarte ușor de manevrat cu o singură mână. Galaxy S9 este rezistent la apă cu certificarea IP68, iar spatele fiind din sticlă permite încărcarea wireless. Samsung continuă să ofere mufa de 3,5 mm pentru căști și pentru ea veți găsi o pereche AKG în cutie. Midnight Black, Titanium Gray, Lilac Purple, Blue Coral, Sunrise Gold sunt printre opțiunile de culoare, în timp vor mai apărea și altele. Galaxy S9 are design frumos, modern, care arată excelent, este compact și peste standardele moderne ale telefoanelor inteligente.  
Display-ul lui Samsung Galaxy S9
Display-ul lui Galaxy S9 este considerat de DisplayMate cel mai bun aflat pe un smartphone. Galaxy S9 are un ecran Super-AMOLED de 5,8 inch cu un aspect ratio de 18.5:9. Calitatea imaginii este comparabilă cu Galaxy S8, are aceeași rezoluție 1440 x 2960 pixeli. Galaxy S9 oferă cea mai bună reproducere a culorilor, luminozitate, precizie și claritate. Față de Galaxy S8, vine cu o îmbunătățire a luminozității cu aproximativ 15%. Toată lumea vrea un ecran mai strălucitor, automat și imagini mai clare în zilele însorite sau în aer liber. Samsung a reușit să ducă tehnologia Super AMOLED la un nivel nemaiîntâlnit la ecrane, oferind imagini mai reale decât oricând. Afișajul lui S9 completează ceea ce este deja un ecran  fantastic pe gama Galaxy S în ceea ce privește culorile și claritatea. Galaxy S9 are un total de patru moduri de selectare a ecranului, fiecare având propriile sale caracteristici specifice. Deoarece se bazează pe tehnologia OLED, ecranul Galaxy S9 are o rată de contrast incredibilă, cu un negru profund și culori vii. Este interesant că Galaxy S9 învață preferințele dvs. de luminozitate, când amplificați sau reduceți luminozitatea ecranului în anumite situații. Afișarea adaptivă, face aceste setări pentru dvs. când întâlnește condiții similare.  
Interfața cu utilizatorul pe Samsung Galaxy S9
După câțva ani de reglaje, software-ul Samsung a făcut progrese uriașe în ce privește experiența cu utilizatorul. Dar această experiență mai poate fi dificilă și neclară dacă sunteți obișnuit cu telefoanele altor companii. Samsung Galaxy S9 nu este într-adevăr mult diferit față de S8 în ceea ce privește interfața sa. Android 8 Oreo rulează din cutie și este de asemenea înscris la Project Treble Google, ceea ce înseamnă că vom vedea în viitor upgrade-uri mai rapide la cele mai recente versiuni de Android. Într-adevăr, o actualizare la Android 9 Pie este așteptată la începutul anului 2019. Samsung are una dintre cele mai bune implementări UI. Setările, bara de notificări și gestionarea pictogramelor pe ecranul de întâmpinare sunt mai ușor de utilizat. Galaxy S9 are pe ecranul de întâmpinare caracteristica 3D Touch. Vă permite să apăsați lung o aplicație și să aveți o selecție de elemente pop-up – fie playlist-uri pe Spotify sau prietenii de pe WhatsApp. Ecranul de blocare are comenzile rapide ale camerei și ale comutatorului, pe care le puteți redirecționa, dacă vreți, în orice aplicație. Un lucru nou pe S9, puteți avea o imagine tip peisaj a ecranului de start și a sertarului de aplicații. Nu există modificări aparent vizibile în nuanțele de notificare față de Galaxy S8. Multi-fereastra Samsung o face mult mai bine și oferă mai multe opțiuni. Aveți posibilitatea să redimensionați ferestrele la aproape orice raport. Le puteți schimba, și puteți avea chiar și aplicații pop-up pe partea de sus a celor două care sunt în multi-fereastră. Interfața cu utilizatorul este mai elegantă pe Galaxy S9 și S9+.  
Software-ul și hardware-ul lui Samsung Galaxy S9
Motorul telefonului este fie un Snapdragon 845, fie un Exynos 9810 în funcție de regiune dar, oricare ar fi versiunea, funcțiile sunt similare. Noile modele de procesoare vin cu performanțe mai bune de viteză și se pot ocupa mai bine de noi caracteristici, cum ar fi recunoașterea facială îmbunătățită și înregistrarea video cu viteză redusă de 960 fps. Procesorul lui Galaxy S9 are 4 GB RAM sau 6 GB RAM modelul S9+. Nu este o diferență foarte mare între Galaxy S9 și S8, la accesarea rapidă a aplicațiilor și jocurile. Chiar și unele jocuri de mare putere funcționează perfect. Galaxy S9 este un telefon puternic și vine cu două difuzoare și sistemul audio reglat de AKG și susține o formă de Dolby Atmos. Atmos este o tehnologie ce oferind o experiență imersivă, un sunet spațial atunci când vizionați un film sau ascultați muzică. Pe Galaxy S9 există un buton pentru a simula un sunet de 360°, în loc să fie un adevărat Atmos. Sună bine și există o creștere a volumului atunci când activați modul din bara de setări rapide. Sunetul se poate distorsiona la volum mare, dar sună bine la jocuri, videoclipuri și muzică. Calitatea apelurilor este excelentă atât pe 4G cât și pe Wi-Fi. Există, de asemenea, suport pentru viteze de descărcare LTE de 1Gbps (acolo unde sunt disponibile) și Bluetooth 5. Capacitatea de stocare începe de la 64GB, poate fi mărită prin intermediul unei cartele microSD.
Samsung mai trebuie să lucreze la asistentul Bixby
Puteți dezactiva și ascunde unele aplicații, dar foarte puține pot fi eliminate complet de pe dispozitiv. Același lucru se poate spune despre asistentul virtual Samsung Bixby. Acesta poate fi oprit, dar butonul care îl lansează nu poate fi remapat la altă funcție. Bixby nu a fost deosebit de impresionant când a fost lansat cu Galaxy S8 și foarte puține s-au schimbat pe S9. Sperăm că lucrurile se vor îmbunătăți. Software-ul Samsung impresionează, se poate îmbunătăți performanța și rezoluția afișajului, setat implicit la 1080p, iar controlul calibrării ecranului este fantastic. Modelele generale de economisire a bateriei Samsung sunt poate cele mai bune. Există și o mulțime de opțiuni de securitate. Are multe aplicații de sănătate în Samsung Health. De asemenea, puteți să înregistrați alimentele pe care le consumați prin aplicația Sănătate și nivelul oxigenului din sânge. Pe Galaxy S9 scanarea irisului și recunoașterea facială alături de scanerul de amprentă digitală funcționează bine. O nouă caracteristică „Scanare inteligentă” combină scanarea facială și irisul. Pe partea fizică de hardware, Galaxy S9 arată la prima vedere identic cu Galaxy S8, excepție face scanerul de amprente din spate. Samsung Galaxy S9+ are, de asemenea o cameră suplimentară. Sticla face ca acest telefon să fie un magnet pentru amprente, lucru ce dă impresia ce este permanent murdar.
Certificare IP68 pentru ambele Galaxy S9
Galaxy S9 este mai greu ca modelul Samsung Galaxy S8 cu aproximativ 10%. Ambele modele sunt cu 1-2 mm mai scurte decât modelele S8 și S8+ de anul trecut, un efect direct al micșorării cadrului ecranului. Ambele telefoane, S9 și S9+ sunt certificate cu IP68, sunt rezistente la apă și praf. Butoanele sunt la fel ca pe modelele anterioare, un buton Bixby dedicat se află pe partea stângă, sub butoanele de volum. Butonul de alimentare se află tot în partea dreaptă, între butonul de volum și butonul Bixby. Un ecran cu raport de aspect de 18,5: 9 face telefonul extrem de elegant, ușor și confortabil de ținut în mână. În partea de sus avem tăvița pentru cartele SIM / microSD, un difuzor, mufă audio de 3,5 mm și un port USB de tip C. Scanerul de amprente este la spate, într-o poziție mult mai naturală.  
Camerele foto pe Samsung Galaxy S9
Samsung Galaxy S9 are o cameră de 12MP cu diafragma variabila – f / 1,5 – 2,4. Pozițiile sunt fixe, însă, puteți opta pentru f / 1,5 sau f / 2,4. Are stabilizare optică și suport pentru auto-focalizarea cu două faze de detecție. Există și un un bliț LED. Odată cu trecerea la o cameră de 12MP, Galaxy S9 și-a îmbunătățit foarte mult procesarea fotografiilor. O fotografie este combinația a 12 cadre luate, apoi prelucrate pentru o imagine finală. Rezultatul este o fotografie cu detalii foarte clare chiar și în condiții de lumină slabă. Noua cameră este un salt imens în calitate față de Galaxy S8. Modul Auto pe Galaxy S9 este perfect capabil să aleagă toate setările pentru scene, inclusiv diafragma corespunzătoare. Majoritatea fotografiilor de zi vor fi luate la f / 2,4, în timp ce toate imaginile cu lumină scăzută sunt făcute cu f / 1,5. Oferă cele mai bune fotografii făcute cu un smartphone. Galaxy S9 este cel mai bun atunci când vine vorba de detalii și claritate. Procesarea imaginilor multiple se combină pentru a produce fotografii de neegalat. Calitatea fotografiei este atât de bună la camera principală încât aproape evită necesitatea camerei secundare. Camera secundară nu este ceva special, în multe scene mai luminoase, veți folosi oricum camera principală. Modul Live Focus se ocupă de aspecte legate de procesare, unde obiectivul principal f / 1,5 poate oferi adesea un fundal natural mai bun. Camera selfie este împrumutată de la Galaxy S8 fără modificări. Este de 8MP cu diafragmă f / 1,7 și Auto HDR. Camera frontală are un selector de moduri propriu. Focalizarea selectivă nu a fost atât de bună, deoarece nu există o a doua cameră pentru a lucra împreună.  
Alte aplicații pe Samsung Galaxy S9
Din cutie, telefonul vine cu o mulțime de aplicații pe care Samsung sau operatorii de telefonie mobilă le-au adăugat înainte să cumpărați aparatul. De multe ori aceste aplicații ocupă mult spațiu pe telefoane. Totuși unele dintre aceste sunt necesare și foarte utile. Compatibilitatea cu aplicațiile poate varia de la telefon, la furnizorul de servicii wireless și la versiunea software. În general Galaxy S9 vine cu aproape 60 de aplicații preinstalate. Bixby Vision, Bixby Voice, Calculator, Calendar, Camera, Clock, Chrome, Contacte, Dicționar, Drive, Email sau Facebook. Samsung Pay, este acolo și foarte util pentru plata cu telefonul. Momentan în România nu funcționează. Extrem de importantă este este aplicația de sănătate Samsung Health. Sunt foarte mulți parametri care sunt urmăriți cu această aplicație și este mai mult decât utilă pentru sănătate. Bixby este și el acolo, ceva mai evoluat decât pe Galaxy S8 dar nu la parametrii pe care îi așteptăm. Mai găsim – Gmail, Google, Hancom Office Editor, Maps, Messages, Reminder, Samsung Pass, Samsung Themes sau Secure Folder foarte importantă pentru securitatea datelor din telefon. Sigur că unele dintre aceste aplicații pot fi șterse în funcție de ce vrea fiecare utilizator în parte. Alte aplicații nu pot fi șterse din smartphone.  
Acumulatorul lui Samsung Galaxy S9
În smartphone-ul S9 se găsește cel mai recent și mai performant procesor de pe piață de la Samsung sau Qualcomm. Este mult mai puternic decât ce avem nevoie pe un smartphone astăzi. În același timp acesta consumă și mai puțină energie. Galaxy S9 are un acumulator de 3.000 mAh cu promisiunea de o zi în utilizare intensă. O zi de viață a bateriei este,în mod normal, suficient pentru majoritatea utilizatorilor. Chiar dacă folosiți mai puțin telefonul pe parcursul zilei, baterie nu duce două zile. Trebuie reîncărcată zilnic. Ne așteptam la o durată de viață a bateriei mai mare pe S9! Galaxy S9 suportă în mod ciudat doar viteze de încărcare Quick Charge 2.0 și, Samsung furnizează același încărcător cum are Galaxy S7 și S8. Nu este o problemă, telefoanele au USB-C ca opțiune de încărcare rapidă. Dar, la un telefon extrem de avansat din punct de vedere tehnologic ne așteptam la Quick Charge 3.0. La fel ca pe orice telefon, navigarea prin hărți, încărcările, descărcările, fluxurile video și audio pot descărca mult mai repede bateria. Când este nouă, bateria lui Galaxy S9 necesită aproximativ 36 de minute pentru încărcarea 50% și aproximativ 1 oră și 37 de minute pentru încărcarea la 100%. S9 are un timp aproximativ de așteptare de 82 de ore și un timp de convorbire de 31 de ore. Bateria la Galaxy S9+ necesită aproximativ 40 de minute pentru încărcarea 50% și aproximativ 1 oră și 45 de minute pentru încărcarea 100%. S9+ are un timp aproximativ de așteptare de 96 de ore și un timp de convorbire de 35 de ore.  
Conectivitate Samsung Galaxy S9
Smartphone-ul Samsung Galaxy S9 are Wi-Fi 802.11 a/b/g/n/ac, Wi-Fi Direct și Bluetooth 5.0. La poziționare globală dispune de toate cele patru, cele mai bune sisteme de poziționare globală existente pe piață. Sistemul american GPS, chinezesc BDS (BEIDOU), rusesc GLONASS, și european Galileo. Galaxy dispune de sistemul de plată mobil Samsung Pay cu Near Field Communication (NFC). Acest sistem permite smartphone-urilor să comunice între ele prin atingere sau apropiere, la o distanță mai mică de 10 cm. Foarte bun pentru toate tipurile de terminale de plată. Are o mufă de 3,5 mm pentru căști, un conector USB 3.1 Tip-C 1.0 reversibil și radio FM. PRO
  • Design excelent, deosebit de rezistent la apă
  • Ecran AMOLED de super-clasă
  • Aptitudini excelente audio și difuzoare stereo
  • Cameră cu diafragmă variabilă
  • Performanțe excelente
CONTRA
  • Preț prea mare
  • Incomod la utilizarea cu o singură mână
  • Durata de viață a bateriei nu este foarte bună
  • Bixby nu este la nivelul smartphone-ului
Samsung Galaxy S9 și S9+ două telefoane excelente
Marea majoritate a cumpărătorilor de Galaxy S9 nu vor ști prea multe despre detaliile telefoanelor lor și nici nu au nevoie. Știu că acest telefon are caracteristici noi, face tot ce îi ceri, fără compromisuri sau dezavantaje – este un high-end Samsung! Galaxy S9 și S9+ nu sunt neapărat foarte interesante, dar Samsung a făcut două telefoane fantastice care fac ceea ce își doresc oamenii. Samsung va avea succes cu aceste telefoane – nu pentru că sunt revoluționare sau hiper-inovatoare, ci pentru că sunt solide, frumoase, pline de caracteristici și au camere fantastice.
Sumar specificații Samsung Galaxy S9
Sistem de operare Android 8 Oreo
Display 5,8 inch Quad HD+ Super AMOLED │Aspect ratio 18,5:9.
Dimensiuni și greutate 147,7mm x 68,7mm x 8,5mm / 163 grame
Camere foto Spate: Super Speed Dual Pixel 12MP │ AF cu OIS (f1,5 – f/2,4) │ Față: 8MP AF (F1,7)
Procesor Samsung Exynos 9810
Memorie 4 GB RAM – 64 GB / 128 GB / 256 GB stocare + Slot MicroSD până la 400 GB
Baterie 3.000mAh
Conectivitate Wi-Fi 802.11 a / b / g / n / ac (2.4 / 5GHz) │ VHT80 MU-MIMO │ 1024QAM │ Bluetooth v 5.0 (LE până la 2Mbps) │ GPS, Galileo, Glonass, BeiDou │ Samsung Pay cu NFC și MST
Senzori Iris │ Presiune │ Accelerometru │ Barometru │ Amprentă │ Giroscop │ Geomagnetic │ Senzor Hall │ Senzor HR │ Proximitate │ RGB
Autentificare Model, PIN, parolă │ Tip de blocare biometric: scanner iris │Amprentă │ Recunoașterea feței │ Scanare inteligentă: autentificare biometrică multimodală cu scanare a irisului și recunoașterea feței
Certificare IP68
Audio Difuzoare audio stereo reglate de AKG │ Sunet surround cu tehnologie Dolby Atmos
Culori Midnight Black │ Coral Blue │ Titanium Gray │ Lilac Purple │ Burgundy Red │ Sunrise Gold │ Ice Blue
SAR Cap 0,35 W / kg  │ Corp 0,96 W / kg
 
REVEDEȚI PREZENTAREA
Samsung Galaxy S9
samsung-galaxy-s9Cele două S9 se bazează pe o formulă Samsung dovedită. Hardware-ul este frumos, impermeabil și ambalat cu toate cele mai recente specificații și caracteristici pe care cineva le-ar putea dori. Veți primi specificații high-end, mult de spațiu de stocare, difuzoare duale, o mufă pentru căști și multe altele. Ecranul este cel mai bun de pe piață, iar camera este una dintre cele mai performante. Software-ul Samsung poate fi un pic copleșitor, dar cu el poți să obții tot ce pot oferi aceste telefoane.