Galaxy S24+ cu Android 15 și One UI 7 apare pe Geekbench

238
Galaxy S24 Plus
Sursă foto: Wccftech

Seria Galaxy S24 va primi șapte ani de actualizări Android și de securitate. Sunt primele telefoane Galaxy care beneficiază de o perioadă așa de lungă de suport Samsung. Lansate în ianuarie cu Android 14 și One UI 6, Galaxy S24, Galaxy S24+ și Galaxy S24 Ultra se pregătesc de prima actualizare majoră – Android 15 și One UI 7.

Ieri copilul mijlociu al acestei serii, Galaxy S24+, a fost depistat pe site-ul de referință Geekbench rulând pe Android 15 și One UI 7. Dispozitivul Samsung (SM-S926B), care este un număr de model intern pentru Galaxy S24+, a obținut rezultate remarcabile, 2.114 puncte în single-core și 6.616 în testarea multi-core pe Geekbench 6.

În acest test Android 15 beta foarte timpuriu, chiar dacă S44+ a obținut rezultate bune, după mai multe optimizări performanța și eficiența poate crește, potrivit GSMArena. În general Samsung și Google rezolvă erorile apărute în programele beta înainte ca Android 15 să ajungă pe telefoanele emblematice mai târziu în toamnă. Vedeți pe I❤️Samsung ce telefoane Galaxy vor primi actualizarea la Android 15 și când!

Samsung Galaxy S24+, la fel ca frații săi, va primi noi versiuni ale sistemului de operare timp de șapte ani. În acest an, posibil în noiembrie sau decembrie va primi interfața One UI 7.0 bazată pe sistemul de operare Android 15. Telefonul a fost văzut rulând Android 15 și One UI 7.0 într-un test Geekbench. Vedeți mai jos scorurile obținute de S24+ cu Android 14, respectiv Android 15.

Sursă foto: Geekbench via PhoneArena

Deja în luna mai, Samsung testa One UI 7 pe S24 Ultra. Acum, ceilalți doi membri S24 se alătură distracției. Tarun Vats, care a observat pe S24+ Geekbench, spune că Samsung are versiuni interne de testare și pentru Galaxy S24. Acestea sunt: S928BXXU3BXG2, S928BOXM3BXG2.

Geekbench a început ca un etalon de referință pentru Mac OS X și Windows. Acum un benchmark multiplatformă care acceptă sistemele de operare macOS, Windows, Linux, Android și iOS. Geekbench 6 este versiunea actuală.

Samsung lucrează la One UI 7 cu ușile închise, dar ne așteptăm la o versiune beta publică în august/septembrie. Seria Galaxy S24 va fi probabil prima care va primi noua interfață și noul sistem de operare. Telefoanele mai vechi din seria S, seria Z și modelele eligibile din seria Galaxy A îl vor primi, desigur.

Android 15 oferă timpi de pornire și de încărcare a aplicațiilor mai rapid și mai eficient din punct de vedere energetic, precum și o mulțime de funcții de confidențialitate și securitate, cu accent pe îmbunătățirile bazate pe AI. Va fi interesant să vedem cum Samsung a îmbinat noutățile Galaxy AI pentru noi în One UI 7.

Anul versiunea beta One UI 6 a devenit publică în august. Apoi actualizarea stabilă pentru Android 14 și One UI 6 a fost lansată la sfârșitul lunii octombrie. Ne așteptăm la o cronologie similară pentru Android 15.