Samsung Galaxy S24 Ultra nu va avea zoom optic de 10x

84
Galaxy S24 Ultra
Sursă foto: DealNTech

Samsung Galaxy S24 Ultra va fi unul dintre cele mai bune smartphone-uri ale anului viitor. Samsung are obiceiul de a face valuri în fiecare an cu dispozitivele sale emblematice, dar nu numai. Anul acesta, Galaxy S23 Ultra, Galaxy A54 și Galaxy Z Flip 5 au primit tone de aprecieri și știm cu toții istoria înainte de lansarea acestora. Ideea este că Samsung știe foarte bine ce face și ce pot viitoarele sale dispozitive.

Dar, potrivit Wccftech, se pare că viitorul flagship al Samsung ar putea avea unele probleme. Cel puțin în acest moment, lucrurile nu sunt chiar roze în privința modelului Ultra din seria Galaxy S24. Potrivit sursei anterior citate, Samsung va elimina zoom-ului optic de 10x de pe Galaxy S24 Ultra, lucru ce considerăm a fi o mișcare proastă. În final sperăm ca acest lucru să nu se întâmple.

Zoom-ul optic de 10x posibil eliminat de pe Galaxy S24 Ultra

Pentru o lungă perioadă de timp, Samsung a inclus zoom optic de 10x pe telefoanele sale emblematice. Dar, deși funcția ar putea arăta ca un truc, funcționează ca un farmec și cu siguranță este mai bună decât zoom-ul digital pe care îl oferă majoritatea celorlalte companii. Cu toate acestea, acum au apărut noi informații care susțin că Samsung a decis să elimine camera cu zoom optic de 10x de pe S24 Ultra. Credem că este o situație cel puțin tristă dacă se va dovedi într-adevăr adevărată.

Acum, aceasta ar putea să nu fie o problemă pentru mulți oameni dacă nu folosesc zoom-ul optic de 10x. Dar, dacă la un moment dat la-ți folosit știți că acest tip de zoom s-a îmbunătățit drastic față de debutul său. Nu credem că Samsung face bine dacă renunță la această cameră pe viitorul S24 Ultra. Considerăm că gigantul coreean trebuia să o îmbunătățească și mai mult. Sursa susține că Samsung caută să înlocuiască zoom-ul 10x cu zoom optic 5x.

Zoom-ul digital apropie obiectele pixelând imaginea. Spre deosebire de zoom-ul optic, cel digital reduce rezoluția și diminuează calitatea imaginii. Zoom-ul optic folosește lentilele pentru a mări și a apropia obiectul care vreți să-l fotografiați.

Sperăm ca Samsung să se răzgândească cu privire la eliminarea zoom-ului optic 10x pe Galaxy S24 Ultra. Dacă, totuși, va fi adevărată această informație, atunci suntem curioși să vedem ce camera cu zomm va înlocui senzorul de zoom optic de 10x de acum.

Galaxy S24 Ultra, împreună cu frații săi mai mici, va fi lansat oficial la începutul anului 2024. Având în vedere că vom intra în curând în ultimul trimestru din acest an, sperăm ca viitoarele informații despre seria Galaxy S24 și despre modelul Ultra, să confirme că acest lucru nu este adevărat.