Galaxy S25 FE în toate culorile și din toate unghiurile

399
Galaxy S25 FE
Sursă foto: AndroidHeadlines via HDBlog

Au fost foarte multe informații în ultimul timp despre Galaxy S25 FE. Cu toate acestea, încă nu știm exact când va fi lansat, dar știm că nu va dura mult până atunci. Însuși Samsung a confirmat recent că Galaxy S25 FE va sosi mai devreme decât se aștepta, conturând o posibilă fereastră de lansare la începutul lunii septembrie.

Acum am primit noi fotografii cu al cincilea membru al seriei Galaxy S25. Datorită numeroaselor randări apărute pe AndroidHeadlines, ne putem deja face o idee foarte clară despre cum va arăta smartphone-ul. Îl putem vedea în fiecare dintre culorile în care va fi disponibil la lansare și practic din orice unghi, potrivit HDBlog.

Se așteaptă ca Galaxy S25 FE să fie disponibil în patru culori, cel puțin initial. Culorile vor fi: negru, alb, albastru gheață și albastru marin. Designul respectă caracteristicile modelului anterior Galaxy S24 FE. Astfel primim rame subțiri, un ecran Dynamic AMOLED 2X plat de 6,7 inch (17,02 centimetri) și trei camere care ies individual din capacul spate, aproape la același nivel cu corpul.

Sursă foto: Androidheadlines

Comparativ cu S25 Ultra, care este disponibil într-o versiune alb-argintiu, viitorul model Fan Edition oferă un alb pur. Galaxy S25 Ultra este disponibil în varianta Titanium Whitesilver, care arată mai degrabă argintiu decât alb. În aceste fotografii, opțiunea albastră pare să încline spre un liliac foarte pal. Totuși, aceasta nu este neapărat o nuanță dubioasă a lui Samsung Galaxy S25 FE.

Liliacul este un arbust originar din Peninsula Balcanică. Cele mai celebru liliac din lume este în tabloul “Lilac Bush” de Vincent van Gogh, pictat în 1889. Lucrarea are dimensiunile 73 × 92 cm și se găsește la Muzeul Ermitaj, Sankt Petersburg.

Galaxy S25 Fan Edition va fi echipat cu procesorul Exynos 2400, o ușoară îmbunătățire față de Exynos 2400e de anul trecut. De asemenea, va avea 8GB de memorie RAM și 128 / 256GB de stocare. Telefonul va primi curent electric de la o baterie cu o capacitate de 4.900 mAh, cu încărcare prin fir de 45W.

Sursă foto: AndroidHeadlines

Ne așteptăm la rezistență la praf și apă cu IP68 (până la 1,5 m adâncime timp de 30 de minute), difuzoare stereo și până la 7 upgrade-uri majore Android și de securitate. S25 FE va rula Android 16 și interfața Samsung One UI 8 încă din prima zi.

Chiar dacă nu știm o dată concretă de lansare, știm prețul. Galaxy S25 FE va începe de la 679 euro pentru modelul de bază cu 8GB RAM și 128GB stocare.