Posibil ca Galaxy S9 să vină cu un acumulator de 3.200 mAh

1461
Posibil ca Galaxy S9 să vină cu un acumulator de 3.200 mAh

Samsung Galaxy S9 nu ne dă pace și gata! Într-o lume ideală, noi ca utilizatori de telefoane inteligente, am vrea ca producătorii de smartphone-uri să crească puterea bateriilor în fiecare an. Acest lucru nu se întâmplă și, în timp ce bateriile devin uneori mai mari ca putere pe noile telefoane, comparativ cu predecesorii lor, nu este ceva care se întâmplă la fel de des cum ne-am dori.

Ultima informație, un zvon mai degrabă, ne anunță o baterie de 3.200 mAh pentru Galaxy S9.

Samsung a fost vinovat de câteva ori: Galaxy S8+ are o baterie mai mică decât Galaxy S7 Edge, iar diferența dintre capacitatea bateriei este chiar mai mare între Galaxy Note 8 și Galaxy Note 7. Chiar dacă aici avem motive să-i acordăm circumstanțe atenuante lui Samsung. Dar locul întâi, să zicem așa, este ocupat de Samsung Galaxy S6, din 2015 cu bateria sa de 2.550 mAh. Această baterie a avut o cădere abruptă de de 350 mAh față de bateria lui Samsung Galaxy S5, care a venit cu una de 2.800 mAh.

Nu avem certitudinea că Galaxy S9 se va putea compara la acumulator cu Galaxy S8. Dar, dimensiunile recent descoperite ale viitorului dispozitiv sugerează că telefonul va fi mai gros și, prin urmare, din punct de vedere tehnic, va avea mai mult spațiu pentru o baterie mai mare. Sunt pure speculații. Iar astăzi, conform site-ului Sammobile, o nouă scurgere de informații spune că Samsung Galaxy S9 are într-adevăr o capacitate mai mare a bateriei decât Galaxy S8. Informația se pare că provine de la cineva care deține un telefon Galaxy S9 pentru teste, dar nu luăm această știre ca o certitudine. Nu suntem siguri, deoarece sursa este în limba chineză și traducerea efectuată de Google nu ne dumirește deloc.

Aceeași sursă sugerează că Galaxy S9 va suporta încărcarea rapidă Quick Charge 3.0, care, sincer, ar fi trebuit să vină pe dispozitivele Samsung cu mai mult timp în urmă.

Quick Charge 3.0, încărcarea rapidă 3.0 este proiectată pentru a alimenta dispozitivele cu de până la patru ori mai rapid decât încărcarea convențională. Acesta este concepută pentru a încărca de două ori mai rapid decât Quick Charge 1.0 și aproximativ cu 38% mai rapid decât Quick Charge 2.0.

În cazul în care acumulatorul lui Galaxy S9 are o baterie de 3.200 mAh, am putea spera ca o baterie mai mare (comparativ cu modelul S8+) să fie și la bordul modelului Galaxy S9+. Este însă posibil să nu se întâmple. Nimic nu este sigur, așa că va trebui să așteptăm și să vedem cât de mult din acest zvon se bazează pe ceva real.