Galaxy S9 va veni cu un raport ecran-corp extrem de mare

1703

Cele mai recente informații despre Samsung Galaxy S9 provin de la SamMobile, un site bine informat care publică știri de actualitate despre telefoanele mobile produse de Samsung. Potrivit sursei, modelul Galaxy S9 va avea un raport ecran-corp foarte mare de până la 89-90%, cu aproape șase procente mai mare decât cel al modelului Galaxy S8+.

Termenul ecran-corp ne arată cât reprezintă afișajul aparatului în comparație cu întregul dispozitiv. Pentru comparație, raportul ecran-corp al predecesorului său, Samsung Galaxy S8+, este de aproximativ 84%. Asta în timp ce pe majoritatea telefoanelor actuale acest raport ecran-corp se situează undeva între 78 și 82%.

Pentru a realiza această extraordinară performanță, Samsung va aduce marginea inferioară a lui Galaxy S9 la o dimensiune aproape imperceptibilă. La fel rama superioară a smartphone-ului va fi mai îngustă decât rama lui Galaxy S8+. Nu este clar dacă ramele din stânga și din dreapta afișajului vor fi reduse, deși Samsung s-ar putea să nu aibă prea mult loc pentru a jongla cu marginile laterale. Aceasta din cauza modului în care ecranul se curbează pe părțile laterale și cum ramele laterale sunt deja aproape la minim posibil pe Galaxy Note 8, nu știm cum se va descurca Samsung.

Cu design-urile „smartless” de astăzi, companiile producătoare de telefoane mobile încearcă să ne ofere ecrane cât mai mari, pe cât posibil în corpuri cât mai compacte. Bineînțeles că Samsung este în poll position în acest domeniu.

Poll position – termenul își are originea la cursele de cai, în care cel mai rapid cal din cursele preliminare de calificări va fi plasat pe cea mai bună poziție la startul cursei finale a concursului – în poll position. Aceasta se află pe partea interioară a pistelor de concurs.

Desigur, această informație este neoficială și ar trebui luată cu o oarecare doză de scepticism. Cu toate acestea, sună cu siguranță plauzibil, dat fiind performanțele de neegalat ale firmei Samsung cu afișajele OLED. În orice caz, s-ar putea să nu așteptăm prea mult timp înainte de a afla, deoarece Galaxy S9 și S9+ ar putea fi dezvăluite, conform unor informații, încă din ianuarie.

Desigur, acesta este doar un zvon. Moara zvonurilor macină mereu și din greu, de data aceasta alimentată de apropierea următorului super telefon Samsung. Dar cu noul iPhone X agitând puțin spiritele în acest domeniu, Samsung ar putea să facă ceva cu totul special pentru Galaxy S9 și suntem siguri că firma sud-coreeană nu-și va dezamăgi fanii.

SURSĂPhoneArena