Galaxy SmartTag poate localiza telefonul și funcționează ca o telecomandă

770
Galaxy SmartTag poate localiza telefonul si functioneaza ca o telecomanda
Sursa Foto: via SamMobile.com

Seria Galaxy S21 și noua pereche de căști wireless Galaxy Buds Pro au fost punctul culminant al evenimentului Unpacked 2021. Dar nu acestea au fost singurele lucruri rezervate de Samsung fanilor săi. Compania a dezvăluit, de asemenea, Galaxy SmartTag, care este în esență un tracker de localizare cu Bluetooth. Acesta este de forma unui mic breloc. Galaxy SmartTag se atașează cu ușurință la chei, genți sau chiar animalului de companie al familiei pentru a fi găsit.

Galaxy SmartTag funcționează împreună cu SmartThings și este compatibil cu funcția SmartThings Find. Această funcție a fost adăugată la platforma Samsung SmartThings anul trecut. Aceasta înseamnă că utilizatorii de smartphone-uri și tablete Galaxy pot localiza SmartTag oriunde, atâta timp cât se află în raza unui alt dispozitiv Galaxy cu conectivitate Bluetooth, indiferent cine ar putea fi proprietarul. Totul face parte din rețeaua de dispozitive IoT de la Samsung care poate face schimb de semnale criptate prin SmartThings Find.

Samsung a lansat două vesiuni de Galaxy SmartTag

Nu numai că proprietarii Galaxy SmartTag pot localiza orice prin intermediul aplicației SmartThings pe dispozitivele lor mobile, dar pot folosi trackerul și pentru a localiza telefoane și tablete. Acest lucru se datorează faptului că brelocul este echipat cu un buton fizic care poate fi apăsat de două ori pentru a declanșa tonul de apel al smartphone-ului sau tabletei.

Același buton are o funcție programabilă cu o singură apăsare, care poate fi conectată cu o varietate de dispozitive IoT. Sunt incluse aici dispozitivele de automatizare a locuinței, cum ar fi luminile inteligente, termostatele, televizoarele, aspiratoarele robot și alte aparate. Cu alte cuvinte, Samsung Galaxy SmartTag poate fi folosit ca o mică telecomandă IoT. Ambele dispozitive sunt rezistente la apă și praf IP53.

Conceptul de Internet of Things (IoT) a fost discutat și aplicat încă din 1982. Atunci un distribuitor modificat de Coca Cola, la Universitatea Carnegie Mellon din Pittsburgh, Pennsylvania a devenit primul aparat conectat la Internet.

Samsung a lansat două versiuni ale noului său Galaxy SmartTag. Modelul mai performant utilizează conectivitate UWB (Ultra-Wideband). UWB este o nouă tehnologie radio cu un consum de energie extrem de scăzut și este disponibilă pe Galaxy S21+ și Galaxy S21 Ultra. UWB nu este disponibil pe modelul de bază, Samsung Galaxy S21.

Varianta cu tehnologie UWB se numește Galaxy SmartTag Plus și, evident, nu orice telefon Galaxy profită de UWB. Conform SamMobile, compania Samsung nu a dezvăluit detalii despre bateria aflată pe trackerul său de localizare.

Detaliile despre disponibilitate rămân necunoscute pentru varianta UWB, știm însă prețul. Sunt zvonuri că va costa aproximativ 45€. În schimb varianta Galaxy SmartTag cu Bluetooth LE ajunge pe rafturi cu 35€ (169 lei, preț afișat de Samsung România). De asemenea, brelocul Samsung este oferit gratuit oricui precomandă noile Galaxy S21, Galaxy S21+ și Galaxy S21 Ultra.