Primele randări cu Galaxy Tab S10 Ultra, design familiar

296
Galaxy Tab S10 Ultra
Sursă foto: AndroidHeadlines

Încă nu se știe când va fi lansată seria Galaxy Tab S10, dar conform istoricului Samsung, cel mai probabil la începutul anului viitor. Acum au apărut primele randări CAD cu Samsung Galaxy Tab S10 Ultra și avem prima imagine cu viitoarea tabletă super premium. Deloc surprinzător, designul pare aproape identic cu actualul Galaxy Tab S9 Ultra.

Designul general, inclusiv dimensiunile (aproximativ 326,4 x 208,6 x 5,45 mm) și plasarea butoanelor, pare aproape neschimbat. Acest lucru poate atrage utilizatorii familiarizați cu Tab S9 Ultra și îi apreciază factorul de formă, potrivit PhoneArena. Cu toate acestea, ar putea fi văzută și ca o lipsă de inovație din partea Samsung. În plus, deoarece Galaxy Tab S9 Ultra este foarte subțire, mulți utilizatori au sperat la un design puțin mai gros.

Cel mai probabil multe din caracteristicile și specificațiile Tab S10 Ultra vor fi identice cu Galaxy Tab S9 Ultra. Astfel Samsung va păstra cele patru difuzoare stereo reglate de AKG pentru un sunet clar și captivant. Butoanele de pornire și de volum vor rămâne pe partea dreaptă pentru un acces ușor, indiferent dacă țineți tableta în modul portret sau peisaj. S Pen-ul nu va lipsi, cu aceeași atașare magnetică pe spatele tabletei pentru încărcare și garare.

De asemenea, ne așteptăm la aceeași diagonală de ecran de 14,6 inch (37,08 cm), care, deși mare pentru unii, este perfectă pentru alții. Nu ne așteptăm ca Samsung să reducă din camere, vor rămâne tot două spate și două frontal. În același timp, certificarea pentru rezistență la praf și apă, IP68 nu va lipsi la viitoarea tabletă Samsung.

În DEX – Dicționarul Explicativ al Limbii Române – termenul tabletă înseamnă cu totul altceva! Pastilă, pilulă, tabletă de ciocolată, caiet de notițe sau specie publicistică sunt câteva dintre explicații. Nu se referă la un dispozitiv inteligent!

Până acum, detaliile despre Galaxy Tab S10 Ultra sunt încă rare, parțial din cauza faptului că lansarea sa este la câteva luni distanță. Se pare că Samsung nu s-a hotărât asupra procesorului, Snapdragon 8 Gen 4 sau Snapdragon X Elite. Am aflat anterior că fratele său mai mic, Galaxy Tab S10+, va fi prima tabletă emblematică Samsung lansată cu un procesor MediaTek Dimensity 9300+.

Sursă foto: Qnleaks & AndroidHeadlines

Alegerea cip-setului ar putea afecta performanța și durata de viață a bateriei, așa că acesta este un detaliu important. Anticipăm opțiuni de 12 sau 16GB de RAM și variante de stocare de 256, 512GB și 1TB, cum are Tab S9 Ultra. De asemenea, ne așteptăm ca Tab 10 Ultra să fie lansată în variante Wi-Fi și 5G.