Galaxy Tab S6 Lite (2024) lansată cu Android 14 și S Pen inclus

81
Samsung-Galaxy-Tab-S6-Lite-2024
Sursă foto: Samsung Global Newsroom

Tableta Galaxy Tab S6 Lite (2024) a fost frecvent în știri în ultima perioadă și o lansare era iminentă. Acum acest lucru s-a întâmplat, versiunea 2022 a fost este înlocuită cu un nou model 2024. Noua tabletă are în primul rând un procesor mai modern și cea mai nouă versiune Android din cutie. Totuși, tableta păstrează și o mare parte din originalul din 2020.

După ce Galaxy Tab S6 Lite a fost dezvăluit inițial în mai 2020, tableta a fost relansată ca Galaxy Tab S6 Lite (2022), în primul rând cu un procesor nou. Acum, tableta mid-range Galaxy Tab S6 Lite (2024) primește a doua ediție nouă, iar Samsung înlocuiește din nou procesorul. Tableta Galaxy Tab S6 Lite (2024) a apărut în magazinul online oficial Samsung din România, potrivit Notebookcheck. Nu este încă disponibilă pentru cumpărare, așa că nu există detalii despre preț. Cu toate acestea, tableta și toate specificațiile sale sunt acum confirmate.

Galaxy Tab S6 Lite (2024) oferă un design elegant, cu un aspect metalic premium. Este disponibilă în trei culori atractive: Gri, Roz și Mentă. Tableta are același ecran IPS TFT cu diagonala de 10,4 inch (26,42 cm) cu o rezoluție de 2000×1200 pixeli. Ecranul are rame subțire și simetrice care permit utilizatorilor o experiență de vizionare captivantă. Tableta are și un S Pen compatibil inclus în cutie, iar capacul pentru tastatură este vândut separat.

Chiar dacă procesorul nu a fost specificat, este de tip octa-core cu nuclee de 2,4GHz și 2GHz, cel mai probabil Exynos 1280. Acesta este însoțit de doar 4GB RAM și 64GB stocare, care poate fi extinsă folosind un card de memorie micro-SD. Galaxy Tab S6 Lite (2024) vine cu sistemul de operare Android 14 și interfața Samsung One UI 6.1. Tableta are o cameră principală la spate de 8MP și o cameră selfie de 5MP, ambele putând înregistra videoclipuri 1080p la 30 fps.

LTE (Long-Term Evolution) este un standard pentru comunicațiile wireless pentru telefoanele mobile și terminalele de date. LTE este frecvent comercializat ca 4G LTE, dar nu îndeplinește criteriile tehnice ale unui serviciu wireless 4G.

Tableta este compactă și ușoară pentru o portabilitate sporită, cântărind 465 g pentru versiunea Wi-Fi sau 467 grame versiunea cu LTE. Bateria de 7.040 mAh ar trebui să ofere o durată de viață de 14 ore când redați videoclipuri sau până la 13 ore când navigați pe web. Senzorii de pe tabletă includ senzor de lumină ambientală, busolă/magnetometru, giroscop și accelerometru. Tableta este echipată cu difuzoare duble reglate AKG și suport pentru Dolby Atmos.

Samsung listează deja Galaxy Tab S6 Lite (2024) pe site-ul său oficial, dar nu a confirmat încă niciun detaliu cu privire la prețul și disponibilitatea dispozitivului. Tableta va fi disponibilă la vânzare începând cu 28 martie.