Galaxy Tab S6 Lite LTE și Wi-Fi primesc Android 14 în Europa

212
Galaxy Tab S6 Lite get Android 14 in Europe
Sursa foto: via samlover.com

Actualizarea la Android 14 a fost deja lansată de Samsung pe majoritatea celor mai recente dispozitive eligibile. Acum, compania și-a îndreptat atenția către telefoanele și tabletele mai vechi. Dintre acestea tableta Samsung Galaxy Tab S6 Lite (2022) primește acum noul sistem de operare Android 14 și interfața Samsung One UI 6.0. Atât modelul LTE, cât și modelul Wi-Fi primesc noua actualizare.

Cea mai recentă actualizare pentru Samsung Galaxy Tab S6 Lite (2022) a debutat în Franța și poartă numărul de versiune de firmware P619XXU4CWL1 pentru LTE și P613XXU4CWL1 pentru modelul WiFi. Este de așteptat ca actualizarea să fie disponibilă în mai multe țări în următoarele câteva zile. Fiind o actualizare majoră, vine într-un pachet software destul de mare, are aproximativ 2GB. Actualizarea include, de asemenea, patch-ul de securitate din noiembrie 2023. Potrivit SamLover, modelul Galaxy Tab S6 (2020) nu va primi Android 14.

Actualizarea la interfața One UI 6.0, bazată pe Android 14, aduce câteva caracteristici exclusive pentru dispozitivele Galaxy. Pe scurt, cea mai recentă actualizare pentru această tabletă vine cu câteva funcții noi care sunt adăugate în mai multe aplicații la nivel de sistem. Amintim aici aplicațiile Galerie, Cameră, Ecran de pornire, Ecran de blocare și multe altele.

Odată cu aceasta, există și mai multe aplicații Samsung stoc actualizate, cum ar fi Samsung Health, Samsung Internet și Samsung Calendar. De asemenea, Wi-Fi și Bluetooth au acum propriile butoane dedicate în partea de sus a ecranului. În același timp, caracteristicile vizuale – modul întunecat și scutul pentru confortul ochilor – au fost mutate în partea de jos. În acest fel ar trebui să vă actualizați dispozitivul la cel mai recent sistem de operare.

Samsung Calendar nu este disponibil online. Spre deosebire de Google Calendar, Apple Calendar sau Office 365 Calendar, toate interacțiunile cu calendarul Samsung vor avea loc doar pe telefonul sau tableta dvs. Samsung.

Galaxy Tab S6 Lite (2022) are un ecran cu diagonala de 10,4 inch (26,42 cm). Procesorul Snapdragon 720G (8 nm) este la bord și o baterie de 7.040 mAh furnizează curentul electric necesar funcționării. Vă reamintim că Galaxy Tab S6 Lite (2022) a a fost lansată cu sistemul de operare Android 12, a primit Android 13 și acum Android 14. Tab S6 Lite (2022) are promise de Samsung patru actualizări de Android și cinci ani de actualizări de securitate

Dacă sunteți utilizator de Samsung Galaxy Tab S6 Lite trebuie să urmați niște pași pentru a descărca și instala noua actualizare. Mai întâi, deschideți Setări, accesați meniul de Actualizare software, apăsați pe opțiunea de Descărcare și instalare și așteptați ceva timp pentru finalizarea căutării. Dacă tableta arată că aveți o actualizare disponibilă, apăsați butonul Descărcare.