Samsung Galaxy Watch 9 primește prima actualizare

24
Galaxy Watch 9
Sursă foto: Samsung

Cele mai noi ceasuri inteligente ale companiei Samsung, Galaxy Watch 9 și Galaxy Watch Ultra 2 au fost lansate pe 22 iulie 2026 și sunt disponibile la vânzare la nivel global din din 7 august. Ambele modele au venit cu sistemul de operare Wear OS 7 și interfața Samsung One UI Watch 9.

Atât Galaxy Watch 9, cât și Galaxy Watch Ultra 2 primesc cinci actualizări majore ale sistemului de operare Wear OS și cinci ani de actualizări de securitate. Astfel vor beneficia de suport software până în 2031. Acum, Samsung Galaxy Watch 9, versiunea cu Bluetooth, primește prima actualizare de firmware reală, adică patch-ul de securitate din august 2026.

La sfârșitul lunii iulie, Samsung a lansat o serie de noi modele Galaxy Watch. Pe lângă Galaxy Watch Ultra 2, am primit și două modele de Galaxy Watch 9, de 44 și 40 mm. Cele două ceasuri sunt disponibile în versiuni 5G și Bluetooth. Acesta din urmă primește acum prima sa actualizare de securitate, cea din august, chiar dacă suntem deja în luna septembrie 2026.

Puteți descărca deja prima actualizare de firmware pentru ceasul inteligent Galaxy Watch 9, potrivit GalaxyClub. Versiunea de firmware XXS1AZH4 este acum disponibilă pe versiunile Bluetooth ale ceasurile Galaxy Watch 9 (SM-L340 și SM-L350).

Descărcarea are puțin sub 200 MB și garantează că „dispozitivul este protejat cu securitate sporită”. După instalare, ceasul Watch 9 rulează patch-ul din august. Puteți descărca actualizarea direct accesând ecranul Watch 9 din aplicația Samsung Wearable, selectând Setări ceas, apoi Actualizare software ceas -> Verificare actualizări.

Momentan actualizarea este disponibilă doar în Belgia și Olanda. Samsung folosește o strategie de lansare treptată (în valuri) pentru pachetele sale de firmware. Acest lucru înseamnă că firmware-ul va deveni disponibil în România și în restul Europei în zilele imediat următoare, pe măsură ce serverele regionale sunt actualizate.

Dar, cum rămâne cu Watch Ultra 2? În acest moment, actualizarea pentru cele mai recente modele Samsung Watch este disponibilă doar pe Watch 9 cu conectivitate Bluetooth. Fără îndoială, va ajunge în curând și pe versiunile celulare. Vă reamintim că modelul original Galaxy Watch Ultra, care este alimentat de Samsung Exynos W1000, are doar conectivitate 4G. Și da, Galaxy Watch Ultra 2 va primi și el prima actualizare în curând, dar zilele următoare.