Galaxy X/F ar putea fi exclusiv pentru operatorul EE, în Marea Britanie

821

Mult-așteptatul telefon pliabil Samsung, presupus a fi numit Galaxy X/F, ar putea fi exclusiv pentru EE în Marea Britanie. Everything Everywhere (EE) – un operator de telefonie mobilă din Regatul Unit, este în discuție cu Samsung pentru a deveni singurul distribuitor pentru Galaxy X/F din țară. Dacă tranzacția merge așa cum este planificată, EE va vinde pe Galaxy X/F atât cu abonament cât și la liber. Conform SamMobile, varianta liberă de rețea va fi disponibilă și prin magazinele dedicate Samsung.

Galaxy X/F, care a fost prezentat vizual pentru prima dată la SDC 2018 acum câteva săptămâni, va fi lansat în martie anul viitor. Dacă ați decis deja să cumpărați un telefon pliabil Galaxy X, fiți pregătit să plătiți mult. De fapt, puteți să plătiți în rate, lunar pentru telefonul pliabil Samsung, pentru că vă va costa mult. Informațiile de până acum au sugerat că telefonul va costa până la 1.700 de dolari (aproximativ 1.365 lire sterline în UK). Acum, cea mai recentă știre îl plasează la o cotă de preț chiar mai mare. Undeva între 1.500 – 2.000 de lire sterline, adică echivalentul a 1.930 – 2.570 dolari. Ne ia cu frisoane! Prețul lui Galaxy X este mult mai mare decât cel mai scump smartphone Samsung de până acum, Galaxy Note 9.

Cel mai scump model de Samsung Galaxy X va ajunge la 2.000 de lire sterline

Galaxy X/F ar putea fi un smartphone pliabil foarte costisitor. Se pare că gigantul tech sud-coreean va oferi Galaxy X cu mai multe configurații. Dar chiar și atunci, cel mai ieftin model va costa mai mult decât estimările anterioare sugerate. Varianta cea mai performantă, cu cele mai high-end caracteristici, ar putea să ajungă la un preț de 2.000 de lire sterline.

Lira sterlină este moneda oficială a Regatului Unit. Simbolul monedei £ este derivat din cuvântul latin libra, (liră). Este folosit din secolul al XVIII-lea și se notează, în țările anglo-saxone, înaintea sumei și nu după: se scrie « £7,50 » și nu 7,50 £. Lira sterlină este una dintre cele mai vechi monede în circulație și este utilizată de mai multe țări ca monedă de rezervă.

Împărțirea costurilor în rate lunare ar putea fi cea mai bună idee dacă sunteți deja în rețeaua Everything Everywhere. Cu toate acestea, dacă nu sunteți în EE, Samsung oferă un sistem contractual pentru telefoanele sale fără cartelă SIM. Compania Samsung vă permite să plătiți o parte din telefoanele sale timp de doi ani, cu un avans inițial, apoi în rate. Acum rămâne de văzut dacă Samsung va include pliabilul Galaxy X/F în acest program.

Deși poate fi greu să justifice costul lui Galaxy X în momentul de față, Samsung știe foarte bine ce face. Compania a confirmat deja că va produce inițial un milion de unități din smartphone-ul pliabil. Și asta vorbește despre încrederea pe care o are compania în telefon. Nu există încă nicio informație dacă telefonul va fi exclusiv pentru anumite regiuni. Cu toate acestea, nu trebuie să fim surprinși dacă se întâmplă acest lucru, dat fiind că nu este un dispozitiv chiar pentru toată lumea.