Samsung Galaxy Z Flip 6: mai inteligent și camere mai bune

403
Galaxy Z Flip 6
Sursă Foto: Samsung

Alături de fratele său mai mare Galaxy Z Fold 6, la Paris a fost lansat și Galaxy Z Flip 6. În general nu sunt multe noutăți pe cele două modele, dar sunt unele care fac deliciul utilizatorilor. Ne referim aici la noul Flip Samsung și vom prezenta mai multe detalii despre el, inclusiv toate caracteristicile și specificațiile, așa cum am promis la lansare.

Samsung Galaxy Z Flip 6, pe lângă o balama nouă, un ecran nou și o cameră nouă, una dintre cele mai mari caracteristici ale telefonului este Galaxy AI. Sigur că nu trebuie să uităm nici procesorul Snapdragon 8 Gen 3 For Galaxy, mult mai puternic decât procesorul aflat în Galaxy Z Flip 5. Același procesor se află și în Fold 6, dar și în Galaxy S24, Galaxy S24+ și Galaxy S24 Ultra.

O bilă neagră pentru Samsung este prețul. Z Flip 6 este acum cu 100 de dolari/euro mai scump decât modelul de anul trecut. Nu este o  creștere uriașă, dar este o creștere totuși.

În primul rând noul Flip 6 este foarte asemănător ca design cu Flip 5 la prima vedere. Da, în 2023 Samsung a făcut modificări majore de design, ecranul exterior mult mai mare care iese imediat în evidență față de Flip 4. Anul acesta Samsung a adăugat în jurul camerelor un accent de culoare, astfel se potrivesc mai bine cu nuanța telefonului. Smartphone-ul este oferit în continuare în multe culori pastelate, lucru important pentru unii cumpărători, în timp ce pentru alții este mai important ce are la interior.

Sursă foto: Samsung

O schimbare hardware foarte binevenită este includerea rezistenței la praf. Acum telefonul are certificare IP48. Asta înseamnă că, pe lângă protecția la apă (1,5 metri timp de până la 30 minute) telefonul are și protecție și pentru praf, chiar dacă nu la nivelul telefoanelor emblematice. Dar aveți o oarecare liniște că telefonul este mai durabil în mai multe situații.

În acest an Samsung a asociat procesorul, mult mai bun, cu 12GB de memorie RAM. O bilă albă pentru Samsung și aici! În acest fel Flip 6 va gestiona mult mai bine sarcinile Galaxy AI, cu unele funcții noi și interesante. De exemplu, modul Interpreter pe ambele ecrane. Software-ul este și el mai bun, telefonul a fost lansat cu Android 14 și One UI 6.1.1 din cutie.

Mai menționăm și prezența unei camere principale de 50 megapixeli, un alt mare pas înainte față de Samsung Galaxy Flip 5. Alături de camera principală se află una de 12MP ultra-wide și, la interior, una de 10MP pentru selfie. Mai mult, noul Flip este primul telefon pliabil Samsung tip flip care primește suport pentru aplicația Expert RAW. Un plus binevenit pentru acest model.

Un alt plus important este o baterie mai mare pe Flip 6. Noul telefon are acum o baterie de 4.000 mAh, un plus evident față de bateria de 3.700 mAh aflată pe Galaxy Z Flip 5. Din păcate, Samsung nu a umblat la tipurile de încărcare, este aceeași încărcare rapidă de 25W, încărcare wireless de 15W și Power Share de 4,5W. Așteptam mai mult aici de la Samsung.

Sursă foto: ZDNet

În materie de senzori și conectivitate Flip 6 nu aduce nimic semnificativ în plus față de Galaxy Z Flip 5. Nici în materie de dimensiuni și greutate nu sunt schimbări. Este puțin mai subțire atunci când este pliat – 14,9 mm anul acesta, față de 15,1 mm anul trecut. La fel în departamentul audio, nu sunt schimbări. De asemenea, aceeași protecție de securitate este la bord, Samsung Knox cu Samsung Knox Vault, la fel ca modelul anterior. Nu ne plângem suntem asigurați din toate punctele de vedere.

Fără nicio îndoială Galaxy Z Flip 6 este mai bun decât modelul Flip 5, numai dacă ne uităm la Galaxy AI și noul procesor Qualcomm. Există îmbunătățiri semnificative care merită subliniate, cum ar fi noua sa cameră principală de 50MP, design mai durabil și afișaj FlexWindow mai funcțional. Dar Samsung trebuie să aducă mai multe noutăți în viitor, pentru că ofensiva pliabilelor din China este tot mai mare. Mai mult, Motorola, deja cu experiență în domeniul Flip, aduce telefoane tot mai bune pe piață.

Sigur că am prezentat aici doar succint pe Galaxy Z Flip 6, în primul rând să aveți la dispoziție toate caracteristicile și specificațiile. Sunt în tabelul de mai jos. Dar vom reveni, după ce vom primi noul telefon la redacție, cu un review mult mai cuprinzător pentru acest telefon.

DisplayEcran Interior: 6,7 inch | Dynamic AMOLED 2X | FHD+ (2640 x 1080)| Rata 120 Hz (1~120 Hz) |Luminoiztate 2600 niți
Ecran exterior: 3,4 inch | Super AMOLED | 720 x 748 pixeli | Rata de reîmprospătare 60 Hz
ProcesorSnapdragon 8 Gen 3 For Galaxy
Memorie12GB de RAM + 258 / 512GB stocare
OSAndroid 14 / One UI 6.1.1
Camere fotoSpate: 50MP cu f/1,8 | unghi larg | Dual Pixel | AF |OIS
Față: 12MP cu f/2,2 | unghi ultr-larg | FOV: 123˚
ConectivitateDual-SIM |5G | LTE | Wi-Fi 6E | Bluetooth v5.3 |GPS | GALILEO | GLONASS | BDS | QZSS | USB 3.2 Gen 1
SenzoriSenzor amprentă (lateral) | Accelerometru | Barometru | Giroscop | Geomagnetic | Senzor Hall | Proximitate | Senzor de lumină
Baterie4.000 mAh / încărcare 25W | Încărcare rapidă fără fir 15W | Wireless PowerShare 4,5W
DimensiuniPliat:71,9 x 85,1 x 14,9 mm
Deschis: 71,9 x 165,1 x 6,9 mm
Greutate187 grame
CertificareIP48 – până la 1,5 metri de apă dulce timp de până la 30 de minute
AudioDifuzoare stereo AKG
SecuritateSamsung Knox cu Samsung Knox Vault
CuloriArgintiu | Galben | Albastru | Menta / Negru | Alb | Piersică (ultimele trei culori exclusiv pe Samsung.com)
SAR1,09 W/kg (cap) | 1,51 W/kg (corp)