Galaxy Z Fold 6 va fi mai subțire și mai ușor

52
Samsung Galaxy Z Fold 6 upgrades
Sursa foto: Future / Lance Ulanoff

Zvonurile despre Samsung Galaxy Z Fold 6 se intensifică pe zi ce trece. Știm că viitorul Fold va fi lansat în 10 iulie la Paris, alături de Galaxy Z Flip 6, inelul inteligent Galaxy Ring și seria Galaxy Watch 7. Acum am aflat că Fold 6  va avea un design mai boxer, dar va fi mai subțire și mai ușor.

Au fost informații că următorul pliabil Samsung Galaxy Z Fold 6 va avea margini pătrate similare cu Galaxy S24 Ultra. Acum, noi informații, via CNET, spun că viitorul pliabil tip carte va fi și mai subțire și mai ușor. Era de așteptat, companiile chineze au lansat deja telefoane pliabile de tip carte foarte subțiri și extrem de ușoare. Samsung trebuie să răspundă acestor provocări.

Zvonurile din jurul Samsung Galaxy Z Fold 6 sugerează că smartphone-ul pliabil este planificat pentru lansare în luna iulie. Deși smartphone-urile pliabile nu sunt în top-ul vânzărilor, ele reprezintă un produs premium, cu aspect futurist, care este deosebit de popular printre cumpărători.

Cunoscutul Ice Universe a postat zile trecute pe X că Galaxy Z Fold 6 ar avea o grosime când este deschis de 5,6 milimetri și 12,1 mm când este pliat. Acest lucru ar face dispozitivul cu până la 10% mai subțire decât Galaxy Z Fold 5. Ice Universe a scris, de asemenea, că dispozitivul va cântări 239 de grame. Astfel Fold 6 va fi la egalitate cu OnePlus Open și puțin mai ușor decât Fold 5 de 253 grame.

Ice Universe a mai adăugat că Fold 6 va avea un ecran interior de 7,6 inch (19,30 cm) și un ecran exterior cu diagonala de 6,3 inch (16 cm). Afișajul interior va oferi un raport de aspect de 7: 6, în timp ce afișajul exterior unul de 22: 9. Este o îmbunătățire notabilă, având în vedere că ecranul interior la Fold 5 are un raport de aspect de 5: 6, iar cel exterior este de 6,2 inch.

Ice Universe este un fost angajat Samsung, o sursă des citată de mass-media privind dispozitivele Galaxy. Informațiile sale sunt de cele mai multe ori confirmate. Pe contul său de X are ca avatar un cap de pisică rusească albastră.

Poate cel mai important, Ice Universe a citat surse care au spus că ambele ecrane vor oferi imagini mai clare datorită rezoluției îmbunătățite pe ambele afișaje. Ice Universe nu a spus cât de mult se va îmbunătăți rezoluția afișajului Galaxy Z Fold 6 în acest an.

Cu ocazia lansării lui Galaxy Z Fold 6 Samsung va avea ocazia să vorbească despre inovație și Galaxy AI pe smartphone-urile sale pliabile. Compania va scoate iarăși în evidență tehnologiile sale pliabile cu aspect magic care existau doar în domeniul SF.