Google Assistant nu este încă disponibil pe seria Galaxy Watch 4

376
Google Assistant nu este inca disponibil pe seria Galaxy Watch 4
Sursa Foto: SamMobile.com

Noile ceasuri inteligente Samsung Galaxy Watch 4 și Galaxy Watch 4 Classic au foarte multe caracteristici excelente. Poate cele mai bune lucruri care vin cu seria Galaxy Watch 4 sunt aplicațiile Google, cu ajutorul noului sistem de operare Wear OS. Indiferent dacă ne place sau nu, trecerea de la Tizen la Wear cu accesul la aplicațiile Google este un avantaj major. Dar cu aceste aplicații trebuia să ajungă și Google Assistant.

Este un avantaj observat de toți utilizatorii seria Galaxy Watch 4, imediat dup ce au început să folosească noile ceasuri inteligente Samsung. Dar, dincolo de acest lucru, sunt mulți utilizatori dezamăgiți de lipsa unei aplicații Google foarte importante: Google Assistant. Conform Universmartphone, nu se știe în acest moment când Asistenul Google va ajunge pe seria Galaxy Watch 4.

Seria Galaxy Watch 4 momentan fără Google Assistant

Samsung Galaxy Watch 4 și Watch 4 Classic au fost puse în vânzare la sfârșitul lunii august. Suntem deja la o lună de când cele două modele sunt folosite, iar Google Assistant nu este încă acceptat. Ceasurile sunt preîncărcate cu Bixby ca singurul asistent virtual, la fel ca ceasurile inteligente bazate pe Samsung Tizen. Pare cel puțin ciudat faptul că Google și Samsung nu au lucrat pentru implementarea Asistentului Google chiar de la lansare.

Bună, Bixby, când va veni Asistentul Google la Galaxy Watch 4? Ar putea întreba utilizatorii seriei Galaxy Watch 4. Sigur Bixby va fi pus în încurcătură. S-ar putea ca Google Assistant pentru noua serie de ceasuri Samsung să nu fie pregătit 100% pentru funcția de majordom. Ceasurile au opțiunea de a schimba aplicația implicită de asistent digital, dar doar Bixby este acolo în acest moment. S-ar putea, de asemenea, ca acest lucru să fie deliberat, desigur. Poate că Samsung dorește ca proprietarii de Galaxy Watch 4 să încerce mai întâi Bixby în speranța că vor rămâne cu el înainte de a trece la Google Assistant.

Google Assistant este un asistent virtual cu AI dezvoltat de Google și a debutat în mai 2016. În 2020 era disponibil în peste 1 miliard de dispozitive. Asistentul Google este disponibil în peste 90 de țări și în peste 30 de limbi.

Este trist în orice caz. Nu poți promova o schimbare de genul Wear OS fără a avea una dintre cele mai bune caracteristici disponibile la lansare. Sperăm că nu va trebui să așteptăm prea mult înainte ca Asistentul Google să ajungă la seria Galaxy Watch 4.