Este timpul să-ți pui un inel – Galaxy Ring poate debuta mai devreme

208
Galaxy Ring poate debuta mai devreme
Sursa foto: pocket-lint.com

Samsung Galaxy Ring va fi un concurent ca tracker de fitness pentru inelele Oura, dar și pentru altele de pe piață. Inelul inteligent Samsung este de așteptat să fie dezvăluit la evenimentul de lansare a seriei Galaxy S24 în ianuarie anul viitor, potrivit lui Ice Universe. De asemenea, Ice Universe susține că Samsung Galaxy Ring va fi „steaua” show-ului Galaxy Unpacked 2024.

Fereastra de lansare și disponibilitatea lui Galaxy Ring vor depinde de caracteristicile și aprobările medicale pe care Samsung trebuie să le obțină de la diferitele agenții de acreditare din țările unde va ajunge Samsung Galaxy Ring. Momentul dezvăluirii lui Galaxy Ring ridică întrebări cu privire la faptul dacă Samsung este dispus să distragă atenția de la gama sa importantă Galaxy S24.

Galaxy Ring va fi vedeta Galaxy Unpacked 2024

Samsung Galaxy Ring este departe de a fi oficial, dar apar despre el din ce în ce mai multe informații. Au fost informații că trebuie să așteptăm până la sfârșitul anului 2024 înainte de a ne pune un inel Galaxy pe deget. Dar, acum lucrurile au luat o altă turnură. Potrivit Pocket-lint, lansarea primului inel inteligent Samsung va avea loc mult mai devreme. De fapt, dacă această informație este exactă, seria Galaxy S24 nu va fi vedeta evenimentului Galaxy Unpacked 2024 de la începutul anului viitor.

Najmat Taiba (Steaua lui Taiba) este cel mai mare inel de aur din lume. A fost inclus în Cartea Recordurilor Guinness. Inelul are 64 de kilograme de aur de 21 de carate și peste 5 kg de diamante și pietre prețioase. Este evaluat la ~3 milioane USD.

Asta înseamnă că seria Galaxy S24 va fi eclipsată la acel eveniment de inelul Galaxy Ring. Zvonurile despre inelul Galaxy au început să apară cu o regularitate tot mai mare în ultimul timp. Totuși, în acest moment se știe puține despre ce va putea face acest inel Samsung. Se așteaptă ca fereastra de lansare la vânzare să depindă foarte mult de caracteristicile cu care Samsung va lansa inelul. Cum am scris mai sus, este nevoie de multe aprobări medicale la nivel global. În acest fel este posibil ca după lansarea de la începutul anului 2024 vânzările să înceapă mult mai târziu.

În acest moment sunt multe întrebări fără răspuns în privința lui Samsung Galaxy Ring. Lansarea seriei Galaxy S24 în ianuarie nu ar fi o surpriză, desigur, și am văzut deja o mulțime de scurgeri legate de aceste produse. Dar vrea Samsung să riște ca atenția publicului să nu fie focusată pe cele mai importante telefoane ale sale?