Intel apelează la Samsung pentru procesoarele de 14nm Rocket Lake

786
Sursa Foto: SamMobile.com

Samsung Electronics și Intel Corporation au avut mai multe runde de discuții în ultimul timp pentru fabricarea de procesoare de 14nm. De data aceasta, discuțiile Samsung – Intel par să fi ajuns la final. Conform ziarului sud-coreean SeDaily, care citează o sursă internă Samsung familiarizată cu situația, discuțiile sunt la final. „Negocierile contractuale cu Intel, care au fost doar la nivel de zvonuri, se află în stadiul final„.

Conform SamMobile acest aranjament prevede ca Samsung să fabrice procesoarele de 14nm Rocket Lake pentru gigantul american Intel. Informația susține că Samsung va începe producția de procesoare de 14nm Rocket Lake pentru compania americană la sfârșitul anului 2020, cu mențiunea că Rocket Lake va fi primul dintre procesoarele Core de la Samsung, lansate în 2021.

Samsung va produce chips-uri de 14nm pentru Intel

Samsung a încercat să câștige noi clienți pentru producția de procesoare, deoarece se confruntă cu o încetinire a pieței pentru cip-urile de memorie. Lipsa cererii acestor semiconductoare de memorie a afectat puțin compania Samsung. Compania dorește să compenseze acest lucru, făcând mai multe procesoare non-memorie și producând, de asemenea, procesoare pentru clienți precum Qualcomm și, eventual, Intel.

Intel a investit foarte mult în modernizarea și înființarea de noi linii pentru producția de cipuri de 10nm, însă socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg. Intel încă se luptă cu întârzierile privind trecerea de la producția de procesoare de 14nm la cele de 10nm. Iar acest lucru afectează și chips-urile de 14nm. Până acum, divizia PC Computing Group a companiei americane sa bazat întotdeauna pe propriile facilități de producție pentru a fabrica toate componentele necesare. Dar, deoarece resursele lor sunt acum limitate, compania americană a căutat parteneri externi de ceva timp. Printre alții, Intel a negociat cu TSMC dar nu au ajuns la o înțelegere. Acum a găsit ajutor la un partener nesperat și neașteptat: Samsung.

Intel Corporation este o companie americană, fondată în 1968, cu sediul în Santa Clara, California, SUA. Numele vine de la Integrated Electronics Corporation, numele sub care fondată la 18 iulie 1968. Este cea mai mare companie de semiconductoare din lume. 58% din vânzările Intel provin din afara Statelor Unite.

Samsung va produce și procesorul Qualcomm Snapdragon 865

Intel a optat pentru Samsung, deoarece concurentul său, AMD, are toate componentele CPU și GPU de 7nm produse de TSMC. În plus, compania Taiwan Semiconductor Manufacturing Company – TSMC continuă să facă procesoare și pentru Huawei. Interdicția Statelor Unite privind produsele Huawei ar fi un alt motiv pentru gigantul american de a opta pentru Samsung.

Recent Samsung a anunțat că va produce și procesorul Qualcomm Snapdragon 865. Cu noua înțelegere cu Intel se pare că Samsung a găsit modalitatea de a depăși pe TSMC ca producător mondial de top pentru procesoare.

Nici Samsung Electronics și nici Intel Corporation nu au confirmat deocamdată acest aranjament. Un anunț oficial public va fi cel mai probabil făcut doar atunci când acest acord va fi semnat și parafat.