Noi informații sugerează că lansarea lui Galaxy Home este aproape

773
Sursa Foto: via SamMobile.com

A trecut mai bine de un an de când Samsung a dezvăluit pentru prima dată Galaxy Home, difuzorul său inteligent bazat pe Bixby. Acesta a fost prezentat alături de Samsung Galaxy Note 9 la New York. Anul acesta în luna august, cu ocazia evenimentului lansării seriei Galaxy Note 10, compania coreeană nici măcar nu a menționat Samsung Galaxy Home.

Știm că dezvoltarea difuzorului inteligent Galaxy Home nu a fost întreruptă și Samsung intenționează să-l lanseze în curând. Acum au apărut câteva dovezi noi care sugerează că gigantul tech ar putea în sfârșit să lanseze produsul mult așteptat.

Lansarea lui Samsung Galaxy Home ar putea avea loc în orice moment

Zilele trecute site-ul olandez Sam Mobile a primit de la unul dintre cititorii săi o captură de ecran cu un pop-up de la lansarea aplicației Spotify. Silueta Galaxy Home este clar vizibilă în acest pop-up. Acesta, atunci când este tradusă din franceză, încurajează în esență utilizatorii Spotify să-și conecteze contul de streaming cu contul Samsung. În acest fel utilizatorii își pot accesa muzica pe toate dispozitivele lor Samsung.

Sigur că acest pop-up ar putea fi doar un fel de test. Dar, nu este deloc ciudat că acest lucru s-a întâmplat cu Spotify. Este posibil ca unii dintre voi să vă amintiți că, la evenimentul din august al anului trecut, Samsung a confirmat Spotify ca serviciul de muzică accesibil pe toate dispozitivele sale.

Spotify este un produs al companiei suedeze Spotify Technology ce are sediul central la Stockholm, Suedia. A fost lansat în 7 octombrie 2008. În iulie 2019, Spotify avea 232 de milioane de utilizatori activi lunari, inclusiv 108 milioane de abonați plătitori. Spotify oferă acces la peste 50 de milioane de piese.

Utilizatorii și-ar putea conecta contul de streaming cu contul Samsung pentru a-și aduce muzica la ecosistemul lor Samsung IoT. Acesta include printre altele televizoare Samsung Smart și chiar frigidere Family Hub. Galaxy Home va fi, fără îndoială, o parte cheie a acestui ecosistem prin care se vor putea comanda vocal toate celelalte dispozitive ce compun IoT Samsung.

Suntem siguri că Samsung va confirma cu exactitate momentul în care va lansa difuzorul inteligent Galaxy Home. Cu toate acestea, Kim Hyun-suk, CEO al Diviziei Consumer Samsung a spus în urmă cu patru luni că difuzorul va fi lansat în „a doua jumătate a anului„. Am ajuns deja în această perioadă a anului! Așa că că sperăm că acesta este un indiciu că Samsung va lansa Galaxy Home.