Magazinele Samsung TV din întreaga lume prezintă clipul Dynamite

749
Sursa Foto: Samsung Global Newsroom

Samsung Electronics a anunțat că fanii săi se pot bucura acum de videoclipul „Dynamite” al formației BTS, în magazinele de retail Samsung TV din întreaga lume. Videoclipul și melodia Dynamite au făcut valuri la nivel global și au ajuns recent în topul Billboard. Dynamite a atins peste 450 de milioane de vizualizări pe YouTube după lansarea sa pe 21 august.

Videoclipul a acumulat, de asemenea, 101,1 milioane de vizionări în 24 de ore de la lansarea sa pe YouTube. A înregistrat trei noi recorduri Guinness World Records: Cel mai vizionat videoclip YouTube din 24 de ore; Cel mai vizionat videoclip muzical YouTube în 24 de ore; Cel mai vizionat videoclip muzical YouTube în 24 de ore de un grup K-Pop.

Mai multe produse Samsung promovate de grupul BTS

Gigantul tehnologic sud-coreean a lansat diverse produse cu temă BTS în ultima perioadă. Amintim aici Galaxy S20+ BTS Edition și Galaxy Buds+ BTS Edition. Alte produse Samsung, inclusiv Galaxy Note 20 Ultra, Galaxy Z Fold 2, Galaxy Z Flip 5G și Galaxy S20 Ultra, au fost, de asemenea, promovate de grupul sud-coreean de muzică K-pop.

Videoclipul „Dynamite” a captat atenția spectatorilor cu energia distractivă, culorile vibrante și vibrațiile retro, potrivit NewsSamsung. Televizoarele Samsung de înaltă rezoluție vor accentua și mai mult estetica vizuală a acestui videoclip muzical.

BTS cunoscută și ca Bangtan Boys, este o trupă sud-coreeană formată din șapte membri. A debutat pe 13 iunie 2013 cu piesa „No More Dream” din primul lor album, 2 Cool 4 Skool. BTS este considerat cel mai mare și cel mai de succes nume K-pop din lume“. Au porecla „Princes of Pop“.

Suntem foarte încântați să prezentăm noul videoclip muzical BTS în magazinele de retail Samsung TV”. A declarat Jongsuk Chu, vicepreședinte executiv Visual Display la Samsung Electronics. „Cumpărătorii din întreaga lume se vor bucura de videoclipul muzical BTS cu o calitate uimitoare a imaginii pe televizoarele Samsung”.

Televizoarele Samsung s-au clasat pe primul loc la nivel mondial timp de 14 ani consecutivi și au depășit continuu limitele de-a lungul anilor cu produse inovatoare. Se așteaptă ca Samsung să fie pe primul loc în lume și probabil va fi și în 2020, pentru al 15-lea an consecutiv. Cota de piață Samsung în segmentul TV a fost de 31,3% în H1 2020. Acest procent este similar cu o cotă combinată a următorilor trei producători de televizoare la nivel global.