Cardul microSD de 512 GB de la Samsung costă cât un telefon mediu

1114

Samsung Galaxy Note 9 este primul telefon Samsung care oferă suport oficial pentru cardurile microSD de 512 GB. Cu toate acestea, gigantul high-tech nu a avut la vânzare un card microSD de 512 GB propriu-zis, care să fie oferit alături de telefon atunci când acesta a fost lansat în toată lumea. Dar Samsung a rezolvat problema și a confirmat că va lansa un card de 512 GB. Potrivit SamMobile, Samsung microSD de 512 GB EVO Plus este listat oficial pe site-ul companiei în Germania.

Cardul Samsung microSD de 512 GB face parte din gama de carduri EVO Plus, lansată în anul 2017. În această serie EVO Plus, există carduri de memorie care au capacități de la 64 GB la 256 GB. Este un card de clasa 10, atinge viteze de citire / scriere de 100 MB/s și respectiv 90 MB/s.

Poate stoca până la 24 de ore de videoclipuri 4K, 78 de ore de filme Full HD, 150.300 de fotografii sau 77.300 de fișiere de muzică. În plus, pentru card există o garanție de 10 ani. Samsung Galaxy Note 9 cu un card microSD de 512 GB oferă acum un terabyte de spațiu de memorie pe telefon.

Cardul microSD de 512 GB de la Samsung este destul de scump

Samsung Germania listează cardul de 512 GB la un preț de 289,99 €, ceea ce reprezintă aproape prețul unui smartphone din gama mid-range Samsung. De asemenea, prețul unui card de 256 GB EVO Plus este aproape triplu față de alte modele de carduri microSD de la Samsung. Astfel încât cumpărarea unui Galaxy Note 9 cu o memorie de 512 GB pare a fi în final o afacere mai profitabilă.

Acum nu trebuie să generalizăm, suntem siguri că vor fi mulți amatori de spațiu uriaș de stocare pe Note 9. Aceștia vor primi cu brațele deschise acest card de la Samsung. Și să nu uităm, prețul poate să scadă în orice moment la puțin timp după lansare, în momentul când cererea de capacități de stocare mai mari va continua să crească. În acest moment sunt destule oferte de carduri microSD pentru Note 9, chiar dacă nu la această capacitate.

SD – Secure Digital este un format de card de memorie non-volatil dezvoltat de SD Card Association (SDA). A fost introdus în august 1999 în comun de SanDisk, Panasonic (Matsushita Electric) și Toshiba. Motorola E398 a fost primul telefon mobil de pe piață care a conținut un card microSD.

În plus, cardul Samsung EVO Plus de 512 GB este rezistent la apă și rezistent la temperaturi extreme. Puteți trece cu el prin controlul cu raze X de la aeroporturi și este rezistent din punct de vedere magnetic.

Samsung nu primește comenzi pentru cardul de 512 GB și nu are o dată de lansare menționată pe site-ul său. De asemenea, nu este clar pe cât de multe piețe va lansa inițial cardul EVO Plus de 512 GB.