Patch-ul de securitate din februarie 2026 lansat pentru Galaxy Z Flip 7 FE

147
Galaxy Flip 7 FE
Sursă foto: MashableIndia

Samsung a început să implementeze actualizarea din februarie 2026 pentru mai multe dintre telefoanele sale. Ieri, Galaxy Z Flip 7 FE a început să primească această actualizare în Coreea de Sud. Ne așteptăm ca gigantul tech coreean să extindă actualizarea în următoarele zile la nivel global.

Actualizarea rezolvă 37 de breșe de securitate în total. Dintre acestea 25 țin de parohia Google, iar 12 de compania Samsung. Scurt și la obiect, nu primiți nicio funcție nouă, nicio bunătate. Cum seria Galaxy S26 a venit cu One UI 8.5, această interfață va trece, inclusiv la Galaxy Z Flip 7 Fan Edition, iar atunci vor veni delicatesele. Nu suntem încă siguri de calendarul exact al actualizării One UI 8.5. Va dura ceva timp până când Samsung o va lansa pe toate dispozitivele eligibile, așa că va trebui să aveți răbdare.

Samsung a început să lanseze patch-ul de securitate Android din februarie 2026 acum câteva zile, iar actualizarea a ajuns deja la unele telefoane. Toate telefoanele din seria Galaxy S25 primesc actualizarea, precum și telefoanele pliabile Galaxy Z Fold 7 și Galaxy Z Flip 7, printre altele. Acum, potrivit AndroidHeadlines, Galaxy Z Flip 7 FE primește cea mai recentă actualizare de securitate.

În Coreea a început lansarea, dar se va extinde în curând la nivel global. De fapt, până când veți citi aceste rânduri, este posibil să fie deja lansată în regiunea ta. Chestia e că aceste lansări sunt etapizate, deci, chiar dacă se lansează în anumite locuri, ar putea dura ceva timp până ajunge pe telefon. Actualizarea este practic aceeași ca celelalte lansate, deoarece se referă la securitate.

Securitatea este o prioritate de top pentru producătorii de telefoane. Instalați actualizările de securitate imediat! Majoritatea programelor malware care afectează dispozitivele mobile se datorează software-ului învechit și neprotejat.

Samsung Galaxy Z Flip 7 FE a fost lansat în iulie anul trecut. Telefonul are un procesor Exynos 2400, 8GB de RAM și 128/256GB stocare. Are o cameră de 50MP și una de 12MP pe capac, iar una de 10MP in-display este pentru selfie. Lansat Android 16 și One UI 8 Flip-ul FE va primi șapte upgrade-uri majore Android și șapte ani de actualizări de securitate.

Cele 12 probleme corectate de Samsung abordează vulnerabilitățile observate în Emergency Sharing, Know Guard Manager, Samsung Dialer, aplicația Settings, sistemele de autentificare facială și prin amprentă digital, printre altele.

Deși această actualizare nu aduce funcții noi, viitoarea actualizare One UI 8.5 o va face. Actualizarea respectivă va debuta mai târziu astăzi după ce seria Galaxy S26 va fi deja la vânzare. Apoi se va extinde ulterior și la alte telefoane, inclusiv la Flip 7 FE.