Procesorul Samsung Exynos 2200: lansarea a fost amânată

264
Procesorul Samsung Exynos 2200 lansarea a fost amanata
Sursa Foto: via hardwaretimes.com

Într-o întorsătură neașteptată, Samsung a amânat lansarea procesorului său emblematic pentru smartphone-uri, Exynos 2200. Pentru cei care nu știu, acest procesor urma să fie primul cu un GPU AMD. Acest procesor trebuia lansat anul trecut, ceea ce, evident, nu s-a întâmplat. Apoi am aflat că procesorul Samsung Exynos 2200 va fi lansat pe 11 ianuarie, dar pauză.

Cu o zi înainte de eveniment, Ice Universe a susținut că GPU-ul procesorului are o viteză mai mare decât al Apple A15 Bionic. Deși vitezele mai mari nu reprezintă un indiciu direct al performanței îmbunătățite, este totuși un semn pozitiv. Ice Universe nu precizează motivul amânării lui Samsung Exynos 2200, dar susține că situația este puțin tulbure.

Nu se știe când va fi lansat procesorul Samsung Exynos 2200

Conform Wccftech, Ice Universe susține că Samsung a amânat lansarea cip-setului high-end Exynos 2200. Acest lucru s-ar putea să se fi întâmplat și din cauza unor probleme de producție interne Samsung. Nu este clar dacă are vreo legătură cu problemele deficitului global de cipuri, dar acesta ar putea fi, de asemenea, un factor care a contribuit la amânarea lansării.

Poate compania are încă nevoie de timp pentru a șlefui procesorul Samsung Exynos 2200, iar aceste modificări pot include îmbunătățirea eficienței energetice, chiar dacă este în detrimentul performanței crescute. Cel mai mare impact al acestei amânări ar fi întârzierea viitoarei serii Galaxy S22, despre care am aflat recent că va fi lansată la un eveniment Galaxy Unpacked 2022 din 8 februarie.

Wccftech a fost fondat în 2004 și are sediul în Vancouver, Canada. Este o publicație tehnologică de top și printre cele mai vizitate site-uri web la nivel global. Se adresează publicului din cele două Americi, EMEA și APAC.

Ice Universe a mai declarat că Samsung a plănuit inițial să lanseze cip-setul Exynos 1200 în noiembrie anul trecut, dar a decis să nu facă acest lucru. Exynos 1200 ar fi trebuit să fie versiunea mai puțin puternică a lui Exynos 2200 destinată modelelor de gamă medie. Deocamdată nu sunt informații o altă data de lansare pentru procesorul emblematic Exynos 2200.

Exynos 2200 ar trebui să fie la bordul seriei Galaxy S22 alături de Snapdragon 8 Gen 1, în funcție de zona unde locuiți. Dacă Exynos 2200 întârzie, seria Galaxy S22 are putea fi echipată exclusiv cu Snapdragon 8 Gen 1. Numai că aceasta ar fi o veste groaznică pentru Samsung.