Profitul Samsung a crescut cu 12% în Q2, vânzări mari de telefoane premium

247
Profitul Samsung
Sursa foto: koreaherald.com

Samsung Electronics a publicat recent situația financiară pentru trimestrul doi din 2022. Compania a înregistrat un profit operațional de 14,1 trilioane de woni (10,77 miliarde de dolari) în al doilea trimestru din acest an. Profitul Samsung este în creștere cu 12,2% față de anul precedent, a arătat compania într-un comunicat de presă. Cifra a fost puțin mai mare decât estimările analiștilor de 14 trilioane won, publicate recent de FnGuide.

Veniturile trimestriale ale gigantului tehnologic sud-coreean din aprilie până în iunie au fost de 77,2 trilioane de woni (aproximativ 59,1 miliarde dolari). Este o cifră în creștere cu 21,3% față de același trimestru din anul precedent. Cifra trimestrială a vânzărilor a fost a doua ca mărime din istorie, după cea din trimestrul precedent, potrivit Samsung Electronics.

Vânzări mari de telefoane și tablete premium Samsung Galaxy

Pe divizii, veniturile diviziei de cipuri semiconductoare Samsung au crescut cu 24% pe an și au stabilit un nivel record al veniturilor pentru două trimestre consecutive. Divizia de telefonie mobilă a Samsung a condus și ea trendul ascendent, bucurându-se de o creștere cu 30% a vânzărilor.

Per total, vânzările de smartphone-uri Samsung au generat profituri de 2,62 trilioane KRW sau aproximativ 2 miliarde USD. Cifra a fost în scădere față de aceeași perioadă a anului trecut, dar veniturile au crescut cu 31% de la an la an. Samsung a menționat aici vânzările solide ale seriei Galaxy S22 și Galaxy Tab S8. Firma sud-coreeană se așteaptă ca veniturile să rămână constante sau să crească în a doua jumătate a acestui an.

KRW – Korean Republic won sau won sud-coreean. KRW este unitatea monetară oficială a Coreei de Sud. Un won este împărțit în 100 de jeoni. Jeonul nu mai este folosit pentru tranzacțiile de zi cu zi și apare doar în cursurile de schimb valutar.

Samsung a spus că rezultatul peste așteptări a fost atribuit cererii puternice de cipuri de memorie utilizate în servere, precum și vânzărilor de smartphone-uri premium din gama Galaxy S22, diminuând impactul problemelor macroeconomice precum inflația. Chiar dacă marile companii au avut în general problele din cauza inflației, acest lucru nu s-a aplicat companiei Samsung.

Electrocasnicele au generat profit mare, televizoarele nu

În plus, afacerea cu cipuri logice din cadrul diviziei de afaceri System LSI a crescut ca venituri, conform The Korea Herald. Profitul înregistrat este pus pe seama ofertei tot mai mari de componente majore, cum ar fi circuite integrate pentru drivere de afișare și procesoare.

Divizia Samsung TV nu a avut rezultate bune în trimestrul doi din acest an. Afacerea cu televizoare Samsung a înregistrat cel mai mic profit din din ultimii trei ani. În Q2 2022 veniturile din vânzările de televizoare Samsung au fost de 360 de miliarde de KRW (aproximativ 275 de milioane de dolari).

Divizia de electrocasnice Samsung a înregistrat cel mai mare venit pentru al doilea trimestru consecutiv. Sunt incluse aici aparatele de aer condiționat, mașini de spălat și uscătoare, frigidere, cuptoare cu microunde și altele. Samsung a anunțat că gama sa de electrocasnice BESPOKE a atras mai mulți cumpărători decât în alți ani.