Detalii despre S Pen-ul lui Galaxy S24 Ultra dezvăluite în certificarea FCC

232
Galaxy S24 Ultra S Pen
Sursă foto: PhoneArena

Seria Galaxy S24 este tot mai mult în centrul știrilor, este și normal, lansare va avea loc puțin peste o lună, în ianuarie 2024. Vom primi tot trei modele – Galaxy S24, Galaxy S24+ și Galaxy S24 Ultra. Acest din urmă model va avea, la fel ca ultimele modele Ultra, un S Pen. Nu au apărut multe date de spre următorul stylus Samsung, dar acum avem primele informații despre el.

Galaxy S24, Galaxy S24+ și Galaxy S24 Ultra au fost recent certificate de FCC, un semn la lansarea este aproape. Cu ocazia certificării lul Galaxy S24 Ultra au apărut primele informații și despre viitorul S Pen al acestui telefon. Potrivit PhoneArena, stylysul lui S24 Ultra are numărul de model EJ-PS928. Listarea pe site-ul Federal Communications Commission dezvăluie și designul S Pen-ului.

Din câte vedem din documentația depusă de Samsung la FCC, viitorul stylus a lui S24 Ultra seamănă foarte mult cu a lui Galaxy S23 Ultra. Vedem un buton din partea stângă și un buton de apăsare deasupra, butoane care au fost și pe stylus-urile precedente. În plus, FCC specifică faptul că S Pen-ul va funcționa într-un interval de frecvență de 2402-2480 MHz și va avea o lungime totală de 104,64 mm.

Sursă foto: via PhoneArena

Intervalul de frecvență 2402-2480MHz este intervalul specific de frecvențe radio pe care stylusul îl folosește pentru a comunica sau, să spunem, pentru a trimite și a primi date de la Galaxy S24 Ultra pentru a oferi diferite funcții. De exemplu, recunoașterea scrisului de mână, gesturi aeriene și alte funcții de telecomandă. Aceste date includ informații despre poziția, presiunea pe ecran și orientarea S Pen-ului.

Nikola Tesla a creat una dintre primele telecomenzi fără fir din lume și a dezvăluit-o la Madison Square Garden din New York în 1898. El și-a numit sistemul folosit pentru a controla o serie de instrumente mecanice, un „teleautomat – teleautomaton”.

Primul S Pen a fost introdus în 2011 odată cu lansarea Samsung Galaxy Note. Pen-ul a devenit rapid o caracteristică esențială a seriei Galaxy Note, oferind capabilități unice de scris de mână, de desen și de interacțiune cu ecranul mare al dispozitivului. De atunci, Pen-ul a evoluat semnificativ, fiecare generație oferind o sensibilitate îmbunătățită la presiune, funcționalitate și integrare cu caracteristicile software ale Samsung.

Samsung Galaxy S22 Ultra a fost primul telefon din seria Galaxy S care a debutat cu un S Pen încorporat. Anterior, Galaxy S21 Ultra a venit tot cu suport S Pen, dar fără slot intern pentru gararea și încărcarea stylus-ului.