Samsung a înregistrat funcția „Space Zoom”, posibil pentru Galaxy S11

822
Sursa Foto: Phonandroid.com

Samsung Galaxy S11 va avea un „Zoom spațial” conform unei denumiri înregistrate de gigantul tech în Europa la EUIPO. Într-adevăr, compania sud-coreeană a depus zilele trecute o cerere de marcă pentru denumirea „Space Zoom”. Aproape sigur această denumire are legătură cu un viitor smartphone și descrie funcția ca un zoom software pentru a mări o imagine fără pierderea calității.

Samsung Electronics a depus o cerere de marcă comercială la EUIPO pe 06 noiembrie 2019 pentru denumirea „Space Zoom”. Cererea către Oficiul pentru Proprietate Intelectuală a Uniunii Europene este încadrată în clasa 9/42. În documentele depuse la EUIPO se poate citi că această marcă este destinată să fie utilizată pentru „software pentru smartphone-uri, tablete, ceasuri inteligente, pentru a mări un subiect fără a scădea calitatea imaginii„.

Ce înseamnă de fapt „Zoom spațial” pentru Samsung?

Dincolo de descrierea menționată în documente, Samsung nu oferă mai multe informații. Space Zoom poate descrie la fel de ușor un nou mod dedicat astrofotografiei, ca o caracteristică permanent activată de noul său set de senzori foto. Samsung este de așteptat să pună pe seria Galaxy S11 o cameră foto cu un nou zoom optic de 5x și foarte probabil o nouă cameră de 108 megapixeli.

Zoom-ul de 5x singur merită numele „Space Zoom”, știind că Samsung include teleobiective 2x pe smartphone-urile sale de înaltă calitate. Nu trebuie să ne gândim prea mult pentru a face legătura între Space și Galaxy, două denumiri din același domeniu. Samsung s-a concentrat recent tot mai mult pe subiectul „Space”. Recent am scris că Galaxy S11 va avea o cameră foto cu numele de cod „Hubble”. Numele „Space Zoom” este, desigur, în concordanță cu aceste nume.

Aproape sigur acest zoom 5x „Space Zoom” este completat de o mărire digitală prin intermediul inteligenței artificială pentru a păstra detaliile maxime în fotografiile efectuate. Xiaomi Mi Note 10, recent lansat și în Europa, se spune că poate obține fotografii cu detalii uimitoare, până la o mărire de 50x. Xiaomi Mi Note 10 are camera foto Samsung de 108 MP.

Oppo este un producător de electronice din China fondat în 2004. Principalele produse sunt smartphone-urile și playerele Blu-ray. Oppo este o filială a grupului chinez BBK Electronics, unul dintre cei mai mari cinci producători de smartphone din lume. BKK Electronics deține mărcile Vivo și Oppo.

Samsung Galaxy S11 este aproape de a intra în producție

Din scurta descriere se poate concluziona că Samsung dorește să utilizeze numele Space Zoom pentru o funcția de zoom hibrid. Această funcționalitate zoom oferă o calitate mai bună a imaginii decât zoom-ul digital. O serie de smartphone-uri cu un așa-numit zoom hibrid sunt deja disponibile, Huawei P30 Pro și Oppo Reno 10x Zoom. Conform PhonAndroid, este de așteptat ca această tendință să fie adoptată și de alți producători de smartphone-uri.

Samsung Galaxy S11 face obiectul a tot mai multe scurgeri de informații. Știm, de exemplu, că ar putea beneficia de recunoașterea facială la fel de sigură ca Face ID. Sau că va avea o baterie de 3.800 mAh – și ar trebui să fie un campion al selfie-urilor. Este clar că producția sa este tot mai aproape de a debuta. Galaxy S11 ar trebui să fie lansat în cursul lunii februarie 2020.