Samsung lansează o acțiune contra scurgerile la noile dispozitive Galaxy

340
Samsung lanseaza o actiune pentru scurgerile la noile dispozitive Galaxy
Sursa Foto: winfuture.de

Samsung este sătul apariția multor informații despre noile dispozitive înainte de lansarea oficială. Indiferent că sunt smartphone-uri, tablete, căști wireless sau laptopuri, situația este aceeași. Înainte de prezentarea oficială a acestor dispozitive știm aproape totul despre design, caracteristici și specificații, avem chiar și fotografii. Acest lucru diluează substanțial evenimentele de lansare oficială Samsung.

Acum gigantul high-tech a început să ia măsuri împotriva diseminării neautorizate a informațiilor avansate privind noile sale produse în mai multe domenii. Intenția Samsung este ca diversele „scurgeri” privind noile dispozitive Samsung Galaxy să nu mai apară înainte de lansarea oficială. Ușor de spus, greu de realizat.

Samsung vrea să-și protejeze dispozitivele de scurgerile de informații

Ca primă măsură, oricine încearcă în prezent să vizioneze unul dintre videoclipurile publicate de diverse surse despre noile smartphone-uri Samsung, care vor fi prezentate oficial pentru prima dată la începutul lunii august la Galaxy Unpacked, își dă seama rapid că nu va ieși nimic din el. Se pare că Samsung a eliminat videoclipurile, pentru a preveni scurgerile de informații.

Potrivit WinFuture, care citează surse bine informate, Samsung a început să notifice o serie de publicații care au lansat recent mai multe imagini de marketing ale noilor dispozitive Galaxy Z Fold 3, Galaxy Z Flip 3 și Galaxy Watch 4. Compania motivează acest lucru afirmând că acestea nu au fost, desigur, publicate cu aprobare oficială. Nu credem că în acest stadiu de dezvoltare a unui dispozitiv mai poate fi vorba de spionaj industrial. Cel mai probabil Samsung dorește ca festivitatea de lansare să fie mult mai interesantă și captivantă.

Cuvântul spion vine din italiană de la „spione” – observator, cercetaș. Cel mai vechi document de spionaj a fost un raport realizat de un spion deghizat ca reprezentant diplomatic în curtea regelui Hammurabi (~1.750 î.Hr).

Ceea ce a fost remarcabil la ultimul val de scurgeri nu a fost doar faptul că a existat un număr foarte mare de accesări, care au ajuns la numeroase publicații într-o perioadă scurtă de timp. De asemenea, s-a remarcat faptul că articolele în cauză provin aproape exclusiv de pe site-urile web indiene! Aceste site-uri folosesc aceste scurgeri pentru a promova viitoarele oferte. Samsung are la Noida în India, cea mai mare fabrică de smartphone-uri din lume.

Compania spune că aceste publicații se joacă cu focul

Unii observatori din domeniu presupun că materialele de marketing publicate de Samsung în cursul scurgerilor provin dintr-o sursă centrală despre care se suspectează că este un mare operator de rețea. Acest lucru este susținut de faptul că imaginile au apărut cu mai mult de o lună înainte de prezentarea oficială.

Despre publicațiile implicate în publicarea acestor informații compania spune că se joacă cu focul. Dar, operațiunea lor comercială este cofinanțată într-o anumită măsură și de Samsung. Compania desfășoară în mod repetat diferite campanii de publicitate prin departamentul său de marketing și site-urile web de unde provin aceste scurgeri. Prin urmare, publicarea neautorizată ar putea avea consecințe pentru operatori în ceea ce privește veniturile lor din publicitatea Samsung.