Samsung BEANPOLE are în vedere extinderea la nivel global

649
Sursa Foto: Beanpole

Samsung C & T Fashion Group este divizia de modă a grupului Samsung. Conform unei declarații de ieri, Samsung BEANPOLE își propune să accelereze extinderea la nivel globală a mărcii de modă. Samsung BEANPOLE are peste 100 de magazine în toată Asia, magazinele emblematice fiind toate localizate în Coreea de Sud.

BEANPOLE are trei departamente de proiectare și design pentru îmbrăcăminte situate în Coreea de Sud, Statele Unite și Italia. Sărbătorind cea de-a 30-a aniversare, Samsung BEANPOLE și-a anunțat intenția de reînnoire a mărcii ca un brand „de moștenire” care cuprinde cultura și sentimentul unic al Coreei de Sud. „BEANPOLE va renaște ca marcă de patrimoniu bazată pe cultura și sentimentul unic al țării noastre„. A spus directorul de creație Jung Ku-ho reporterilor la Incheon, oraș la vest de Seul.

Produsele vestimentare Samsung BEANPOLE sunt de calitate și scumpe

Am mai scris și altă dată despre divizia de modă Samsung. Poate pentru unii este o surpriză dar Samsung se ocupă și de modă. Dar, sunt articole vestimentare scumpe! Ceva în genul telefoanelor high-end, dar transpus în lumea modei. La smartphone-uri Samsung excelează, încearcă acest lucru și în modă. O jachetă bărbătească ușoară Samsung BENPOLE costă 350$, un tricou polo cu mânecă scurtă și guler pentru bărbați costă aproximativ 120$, o jachetă lungă cu fermoar și glugă pentru femei, pentru iarnă, costă  în jur de 650 dolari.

Logo-ul BEANPOLE este o imagine stilizată a unui om care merge pe o bicicletă penny-farthing (bicicletă englezească cu o roată mai mare). Logo-ul a fost ales pentru a sublinia stilul britanic pe care îl urmăresc creatorii acestei mărci, conform The Korea Herald.

The Korea Herald este un ziar zilnic sud-coreean care oferă o varietate de conținut din toate domeniile de activitate. Are sediul în Seul, Coreea de Sud și a fost fondat în 1953. The Korea Herald este editat în limbă engleză și distribuit în peste 80 de țări. Are peste 1 milion de cititori online zilnic.

Compania Samsung BEANPOLE își va extinde activitatea în China și Vietnam, precum și în America de Nord și Europa. BEANPOLE ca divizie de modă Samsung a fost lansat în 1989. S-a impus ca brandul contemporan al Coreei de Sud prin diversele sale linii vestimentare pentru bărbați, femei, copii și jucători de golf.

Odată cu reînnoirea mărcii noastre, BEANPOLE face un pas înainte în următorii 30 de ani„. A spus Park Nam-young, șeful departamentului de afaceri BEANPOLE. „Clienții noștri vor vedea un BEANPOLE nou, revitalizat în magazinele, promoțiile și serviciile noastre.”

Brandul reînnoit va fi găsit pe piață începând cu o colecție de primăvară / vară 2.020, au spus oficialii Samsung BEANPOLE.