Samsung și BMW în discuții despre cooperarea cu privire la bateriile EV

262
Samsung si BMW in discutii despre cooperarea cu privire la bateriile EV
Sursa foto: via sammobile.com

Președintele Samsung Electronics, Lee Jae-Yong, și CEO-ul BMW, Oliver Zipse au avut recent o întâlnire pentru a consolida cooperarea dintre cele două companii în ceea ce privește bateriile EV. Șefii Samsung și BMW s-au întâlnit la Centrul BMW din Coreea de Sud, împreună cu alți oficiali ai celor două companii.

Întâlnirea a implicat discuții despre facilitarea colaborării și extinderea utilizării bateriilor Samsung SDI în vehiculele electrice BMW. Este a doua întâlnire dintre cei doi șefi de la vizita lui Lee în Europa, în iulie a acestui an. „Sunt bucuros să lucrez cu BMW Group. Vrem să ne intensificăm parteneriatul și în viitor.” A declarat Lee Jae-Yong, potrivit SamMobile.

Colaborare Samsung și BMW în domeniul bateriilor EV

Pe de altă parte, CEO-ul BMW Zipse a subliniat rolul cheie pe care Samsung îl joacă în industria auto. Înainte de întâlnirea oficială, cei doi CEO s-au reunit pentru o ceremonie de predare în cadrul căreia 10 autoturisme BMW New i7, primul sedan EV emblematic al companiei, au fost predate directorilor executivi Samsung. Primul BMW New i7 va fi folosit de CEO-ul Samsung SDI, Choi Yoon-ho, în timp ce alți proprietari ai celor 9 EV-uri încă nu au fost stabiliți.

Sedanul emblematic BMW i7 este alimentat de bateriile Samsung de generația 5. Aceste baterii îmbunătățite ajută la creșterea procentului de nichel din catozi la peste 88%, crescând astfel densitatea energetică a mașinii. Acest lucru ajută la furnizarea unei autonomii de rulare mult mai bune în comparație cu bateriile anterioare. Samsung și BMW au colaborat din 2009, când și-au anunțat pentru prima dată colaborarea în dezvoltarea bateriilor EV.

BMW Bayerische Motoren Werke AG – Uzina Bavareză de Motoare SA. A fost fondată în 1916. BMW are sediul la München și produce autovehicule în Germania, Brazilia, China, India, Mexic, Olanda, Africa de Sud, UK și SUA.

Samsung și BMW nu sunt la prima colaborare în domeniul bateriilor electrice, dar și a altor componente pentru autovehicule. Totul a început cu BMW i3 din 2013, primul vehicul electric al companiei BMW. Ulterior, au fost introduce BMW i8, iX și i4, toate cu bateriile de înaltă performanță Samsung SDI. Atât modelele BMW iX, cât și i4 au fost echipate cu baterii Samsung de generația 5.

În 2014, Samsung și BMW au convenit să-și extindă parteneriatul. 5 ani mai târziu, ambele companii au semnat un alt acord prin care Samsung furniza BMW baterii EV în valoare de ~3,05 miliarde USD. În prezent, Samsung a mărit suma de trei ori pentru a consolida și mai mult această colaborare.