Samsung – cea mai mare companie în materie de publicitate din lume

2294

Potrivit unui studiu de piață al firmei Ad Age, Samsung a devenit cea mai mare companie din lume în materie de publicitate. Samsung a depășit producătorul de bunuri de consum Procter & Gamble (P & G) și a devenit compania care cheltuie cel mai mult în publicitate. Rezultatele acestui studiu de piață privind sumele investite în publicitate, sunt pe anul 2017.

Studiul a fost efectulat de către Ad Age pentru a vedea care companie cheltuie cel mai mult la nivel global în publicitatea și reclamele produselor sale. Ad Age – Advertising Age, este o companie americană de analiză de piață și marketing. Clasamentul întocmit se bazează pe cheltuielile raportate și estimate de companii pe diferite forme de publicitate și promoțiile de vânzări. În acest top Samsung a cheltuit anul trecut 11,2 miliarde de dolari. Gigantul multinațional cu sediul în SUA, P & G a cheltuit 10,5 miliarde de dolari în anul încheiat în iunie 2018.

Cheltuielile pentru publicitate ale companiei Samsung au crescut cu 13% față de anul precedent, potrivit SamMobile. În acest timp P & G nu a înregistrat o schimbare semnificativă față de anul precedent în privința cheltuielilor. Deși nu există dovezi concrete, studiul Ad Age spune că nivelul costurilor de marketing al companiei Samsung a crescut deoarece firma a încercat să treacă peste problemele avute cu Galaxy Note 7.

Samsung a promovat masiv smartphone-urile de buget redus

Interesant este faptul că Ad Age spune că P & G este în continuare cel mai mare agent de publicitate din lume. Ad Age a spus că a luat în calcul o „definiție mai restrânsă a publicității”. P & G a cheltuit o sumă de 7,1 miliarde de dolari la TV, radio, internet și în magazine. Samsung a cheltuit tot în aceste domenii peste 4,8 miliarde de dolari. Această sumă exclude „bugetul masiv de promovare a vânzărilor” (gratuități, reduceri, concursuri etc.), ceea ce a catapultat compania sud-coreeană în topul clasamentului.

P & G a fost fondată în 1837, compania are sediul în Cincinnati, Ohio, SUA. Numele vine de la cei doi fondatori William Procter și James Gamble. Procter & Gamble s-a clasat pe locul 42 pe lista Fortune 500 din 2018 a celor mai mari corporații din Statele Unite privind veniturile totale. Procter & Gamble este prezent în România din 1992.

Samsung continuă să înregistreze câștiguri record în ultimele trimestre. Cea mai mare parte este determinată de vânzările de semiconductoare, care nu au nevoie de cheltuieli uriașe de publicitate. Produsele de consum, cum ar fi smartphone-urile, tabletele, televizoarele, calculatoarele, chiar dacă sunt în top-ul vânzărilor, au nevoie de costuri mari de marketing și publicitate.

Datorită saturației pieței și concurenței brandurilor chineze, vânzările de smartphone-uri s-au dovedit a fi o preocupare majoră pentru Samsung. Compania a întreprins deja multe măsuri pentru a contracara scăderea vânzărilor. Gigantul tech a dus o campanie susținută de promovare a smartphone-urilor de buget redus. Se pare însă, că rezultatele sunt departe de a fi satisfăcătoare până acum pentru Samsung.