Samsung confirmă: Galaxy Unpacked va avea loc luna viitoare în Coreea

160
Galaxy Unpacked 2023
Sursă foto: via Engadget

Roh Tae-moon, președintele Samsung Mobile eXperience a confirmat că următorul eveniment Galaxy Unpacked va avea loc în luna iulie în Coreea. Președintele afacerii mobile Samsung nu a specificat data concretă, dar a afiramt că evenimentul va avea loc la Centrul de Convenții și Expoziții din sudul Seulului în ultima săptămână din iulie.

În această vară, Samsung va lansa cele mai recente telefoane pliabile Galaxy Z Fold 5 și Galaxy Z Flip 5. Telefoanele pliabile sunt un segment pe care compania dorește să-l transforme într-un alt pilon al seriei sale de smartphone-uri emblematice. Capurile de afiș la evenimentul de la Seul vor fi Fold 5 și Flip 5, dar și seria Galaxy Watch 6.

Galaxy Unpacked va avea loc la sfârșitul lunii viitoare la Seul

Odată cu viitorul Galaxy Unpacked din Seul, „Samsung își schimbă direcția pentru lansarea dispozitivelor pliabile pentru a se concentra asupra diferitelor orașe de vârf de pe glob. Aceste orașe vor fi alese pentru a se alinia îndeaproape cu tema desemnată pentru fiecare eveniment”. A spus Samsung, potrivit The Korea Herald. „Anul acesta, Seul a fost selectat datorită rolului său în influențarea tendințelor globale prin cultura sa dinamică și inovație. În același timp reflectă și încrederea puternică a Samsung în categoria pliabile.”

Samsung obișnuia să țină evenimentele Galaxy Unpacked – în care cel mai mare producător de smartphone-uri din lume dezvăluie cele mai recente dispozitive Galaxy – în Europa sau în Statele Unite în februarie și august. În februarie, Samsung a organizat evenimentul la San Francisco. Aici a fost lansată seria Galaxy S23 și noile laptopuri Galaxy Book 3, printre altele. Acum a fost ales ca locație Seul, capitala sud-coreeană.

În Seul se află Muzeul Trick Eye. Este o galerie de artă care combină arta cu iluziile 2D și 3D, permițând vizitatorilor să interacționeze cu exponatele. Unele dintre exponatele folosesc fotografia dvs. reală care prinde viață, integrându-vă în peisaj.

Odată cu lansarea luna trecută a primului smartphone pliabil Google, cel mai puternic rival de până acum al dispozitivelor pliabile Samsung, gigantul tech sud-coreean era de așteptat să decaleze al doilea eveniment Galaxy Unpacked al anului. Samsung a ales să organizeze lansarea cu câteva săptămâni mai devreme pentru a-și consolida poziția de lider pe piața pliabilă.

Recent Lee Young-hee, președintele Centrului de marketing global pentru divizia Samsung Device eXperience, a spus: „Seulul este semnificativ și important.” El a spus acest lucru când a fost întrebat despre locul unde va avea loc viitorul eveniment bianual Galaxy Unpacked.