Samsung domină piața globală a brevetelor AI în ultimul deceniu

973
Sursa Foto: via itpro.co.uk

Samsung Electronics, IBM și Tencent au depus cel mai mare număr de brevete centrate pe AI în ultimul deceniu. Nicio companie europeană nu s-a aflat printre primii 20 de proprietari de brevete. Compania sud-coreeană Samsung a înregistrat 5.073 brevete între 2010 și 2020, în timp ce firmele britanice au înregistrat doar 535!

O analiză a brevetelor depuse în ultimii zece ani a constatat că Samsung conduce detașat la nivel mondial în acest domeniu. Gigantul high-tech sud-coreean este pe primul loc în cercetarea AI, cu 5.073 de brevete depuse. Samsung a fost urmat de corporația americană International Business Machines (IBM), clasată pe locul doi și de chinezii de la Tencent, cu 2.062.

Microsoft și Intel în Top 10 la brevete AI

Lupta pentru cota de piață în domeniul cercetării AI este dominată de companii din Coreea de Sud, China și Statele Unite. Alte nume importante care au intrat în primele zece poziții la nivel mondial sunt LG Electronics, Microsoft, Baidu Inc. și Intel, printre altele. Datele au fost publicate zilele trecute de compania de cercetare de piață specializată în domeniul proprietății intelectuale OxFirst.

În total, companiile din China au înregistrat 106.650 de brevete AI în ultimii zece ani. Pe locul doi s-au clasat companiile din Statele Unite cu un număr de 60.003 de brevete. În schimb, Oficiul European de Brevete (EPO) a înregistrat în total 5.201 brevete, firmele britanice înregistrând 535.

OxFirst este o companie de consultanță în domeniul IP – Intellectual Property. A fost fondată în 2011 și are sediul în Oxford, UK. În 2018 a primit premiul „cea mai bună firmă de evaluare IP din Marea Britanie”. Este o companie spin-out a Universității Oxford.

Pentru a afla tendința pieței AI, analiștii studiază valoarea corporațiilor și dinamica competitivă din cadrul unei industrii. Cu toate acestea, mulți ignoră faptul că Proprietatea intelectuală (IP) poate restructura fundamental dinamica economică între companii”. A declarat directorul executiv al OxFirst, Dr. Roya Ghafele, conform site-ului britanic Itpro. „Într-adevăr, IP este moneda economiei bazate pe cunoaștere. Brevetele oferă inovatorilor capacitatea de a-și comercializa invențiile, deschizând calea către succesul afacerilor„.

Analiza OxFirst arată că brevetele bazate pe învățare automată au avut cea mai mare creștere în 2017/2018. În acești doi ani cererile de brevete la nivel global privind Inteligența Artificială au crescut cu peste 68%. Între timp, o analiză specifică arată că cele mai mari companii se concentrează în principal pe aplicațiile de AI în asistență medicală, în special în diagnostic, simulare medicală și extragerea datelor din aceste domenii.